Suceava: Concurs cu premii, marşuri de susţinere pentru ora de religie. 90%dintre elevi sunt înscrişi

Un marş de susţinere, un concurs cu premii în bani, dar şi mesaje în biserici şi mănăstiri se numără printre acţiunile din ultima perioadă din judeţul Suceava pentru susţinerea predării religiei în şcoli, 90 la sută dintre elevii din judeţ optând, până miercuri, pentru ora de religie.

289 afișări
Imaginea articolului Suceava: Concurs cu premii, marşuri de susţinere pentru ora de religie. 90%dintre elevi sunt înscrişi

Suceava: Concurs cu premii, marşuri de susţinere pentru ora de religie. 90%dintre elevi sunt înscrişi (Imagine: Luiza Puiu/Mediafax Foto)

Astfel, importanţa studierii religiei în şcoli este tema unui concurs cu premii în bani lansat de Mănăstirea Sihăstria Putnei, ce se adresează elevilor care îndrăgesc ora de religie şi care vor să împărtăşească şi cu alţii aprecierile lor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Acest concurs, organizat pe ciclurile primar, gimnazial şi liceal, constă în realizarea unui eseu cu tema "De ce este importantă ora de Religie pentru mine?", în care argumentele să fie exprimate cât mai frumos şi mai convingător, data limită de primire a materialelor fiind Duminica Floriilor, 5 aprilie 2015.

Lucrările sunt evaluate de un colectiv de părinţi din mănăstire şi profesori/învăţători din zonă, iar premierea va avea loc în Duminica Sfintelor Paşti, urmând să fie acordate câte trei serii de premii pentru fiecare din cele trei cicluri de învăţământ: premiul I - 700 lei, premiul al II-lea: 500 lei, premiul al III-lea: 300 lei, dar şi un premiu special, în valoare de 1.000 lei.

În Duminica Ortodoxiei, de 1 martie, în municipiul Suceava aproape o mie de persoane din judeţ au participat la un marş de susţinere a predării orei de religie în şcoli, organizat de mai multe asociaţii creştine, manifestanţii având icoane şi pancarte cu mesaje în favoarea studierii religiei în şcoli.

Cu icoane, pancarte şi steaguri tricolore şi intonând imnuri bisericeşti, oamenii au mărşăluit timp de două ore în municipiul Suceava pentru a transmite cât este de importantă studierea religiei în şcoală, subliniind că "şcoala s-a născut în pridvorul bisericii".

În timpul marşului, manifestanţii le-au distribuit trecătorilor pliante în care era explicată importanţa religiei în şcoală. Mesajul de pe pliant, semnat de IPS Pimen Suceveanul, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, susţine că înscrierea elevilor la ora de religie "este o mărturisire a Mântuitorului nostru Isus în vremurile pe care le trăim astăzi".

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, Mariana Drumea, a declarat că, până miercuri, în judeţul Suceava au fost înregistrate 82.223 de opţiuni pentru ora de religie, din totalul celor 93.989 de elevi din învăţământul primar, gimnazial, liceal, profesional şi special.

Inspectorul şcolar de religie, preotul Gheorghe Hostiuc, a declarat corespondentului MEDIAFAX că în judeţul Suceava sunt 93.989 de elevi care pot opta pentru ora de religie, din care în învăţământul primar 34. 945 de elevi, în învăţământul gimnazial -31.238 de elevi, în învăţământul liceal - 24.237 elevi, în învăţământul profesional - 1.887 elevi, iar în învăţământul special - 1.632 de elevi.

Preotul Hostiuc a spus că aproape 90 la sută dintre elevi au optat deja pentru ora de religie, iar restul mai au timp până vineri să-şi exprime opţiunea.

El s-a declarat mulţumit de numărul mare de opţiuni pentru ora de religie înregistrate în judeţul Suceava.

Preotul Hostiuc a spus că, în cursul săptămânii trecute, s-a înfiinţat filiala municipală Suceava a Asociaţiei "Părinţi pentru Ora de Religie", segmente mai mici fiind constituite şi în Rădăuţi, Câmpulung Moldovenesc şi Fălticeni, iar la începutul acestei săptămâni s-a constituit şi filiala judeţeană a acestei asociaţii.

Totodată, el a salutat iniţiativa celor de la mănăstirea Sihăstria Putnei pentru susţinerea orei de religie prin organizarea concursului de eseuri.

Preotul Iosif Păuleţ, decan al Decanatului de Bucovina, ce cuprinde 13 parohii romano-catolice din judeţul Suceava, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că enoriaşii care vin la biserică au fost anunţaţi cu privire la completarea opţiunilor pentru ora de religie.

Preotul Iosif Păuleţ a spus că a recomadat părinţilor să-şi înscrie copiii pentru ora de religie.

Reprezentanţii cultului penticostal susţin că au acţionat instituţional şi şi-au spus punctul de vedere atât la Ministerul Educaţiei, cât şi la comisiile de specialitate din Parlament.

Reprezentantul cultului penticostal cu probleme de educaţie, Ioan Bădeliţă, a declarat corespondentului MEDIAFAX că în această problemă modalitatea normală de abordare este instituţională, şi nu prin acţiuni emoţionale cu "oameni care se pricep şi care nu se prea pricep".

El a menţionat că în contextul actual al deciziei Curţii Constituţionale nu este problema reprezentanţilor cultelor să se pronunţe, subliniind că "creştinii trebuie să înveţe să asculte de lege".

"Noi recunoaştem că ora de religie ar trebui îmbunătăţită. Sunt foarte multe puncte slabe şi trebuie să ne aplecăm asupra problemei ca această oră să servească elevilor, generaţiei de azi şi de mâine.(...) Ora de religie nu ar trebui să fie confesională", a spus Bădeliţă.

El a mai arătat că se discută că toate acţiunile actuale au în vedere interesul elevului, dar că motivaţiile sunt altele, că se pierd catedre.

"Suntem o ţară cu peste 90 la sută creştini. Care e dificultatea, ca la început de an şcolar părinţii să depună o cerere? Dacă ne e frică, problema e la noi, cei care ne ocupăm, oamenii bisericii şi atunci trebuie să vedem ce e de făcut", a mai spus Bădelită.

Potrivit acestuia, în judeţul Suceava sunt între 20.000 şi 25.000 de elevi neoprotestanţi, iar majoritatea au optat să studieze religia în şcoală.

Ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că până marţi seară s-au înscris pentru orele de Religie 1.405.883 de elevi din cei aproximativ 3,1 milioane care pot opta pentru studierea acestei discipline.

Înscrierea pentru participarea la ora de religie se poate face până vineri 6 martie, decizia Curţii Constituţionale devenind executorie pe 9 martie.

În formularul de înscriere se solicită directorului unităţii de învăţământ participarea elevului la orele de Religie, cu menţionarea unuia din cele 18 culte recunoscute conform Legii 489/2006, printre care: Biserica Ortodoxă Română, Biserica Romano-Catolică, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, Cultul Musulman, Arhiepiscopia Bisericii Armene, Biserica Reformată din România, Biserica Evanghelică Română, Biserica Creştină Adventistă de Ziua a Şaptea din România şi Organizaţia Religioasă Martorii lui Iehova.

Curtea Constituţională a decis, în 12 noiembrie 2014, că articolul 18, alineatul 2, teza I din Legea educaţiei naţionale privind obligaţia de a face cerere pentru ca un elev să nu participe la ora de religie este neconstituţional, oficiali ai CC precizând că, urmare a hotărârii, o astfel de solicitare va trebui făcută de cei care vor să studieze disciplina.

CC arăta, în motivarea deciziei, că oferta educaţională pentru această disciplină este de natură să afecteze libertatea de conştiinţă.

Consiliul Consultativ al Cultelor din România, întrunit în 28 februarie, a arătat că CC a menţinut statutul orei de religie ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun, obligatorie pentru şcoală, şi a modificat un singur aspect referitor la procedura de participare a elevului la ora de religie, şi anume pe baza unei cereri de înscriere.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici