Sute de kilograme de peşte, confiscate de la braconieri în Rezervaţia Biosfera Deltei Dunării

Aproape o tonă de peşte şi plase monofilament în lungime de sute de metri au fost confiscate, în ultimele zile, de lucrători ai Direcţiei Poliţiei de Frontieră Constanţa, de la braconieri, unii dintre aceştia fiind prinşi în Rezervaţia Biosfera Deltei Dunării, transmite corespondentul MEDIAFAX.

12 afișări

De asemenea, poliţiştii de frontieră au mai confiscat o ambarcaţiune, două motoare de barcă şi un dispozitiv electric de pescuit.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcţiei Poliţiei de Frontieră Constanţa, agentul Marius Niculescu, poliţiştii de frontieră tulceni au prins marţi, doi bărbaţi din localitatea Sălcioara în timp ce transportau, într-o barcă cu motor, 254 de kilograme de peşte fără a avea documente justificative. Cei doi aveau şi zece plase monofilament, în lungime totală de 700 de metri, pe care le folosiseră la prinderea peştelui.

Cele 170 de kilograme de peşte din specia plătică, 62 de kilograme de caras şi 22 de kilograme de şalău, în valoare totală de peste 400 de lei, au fost confiscate şi predate spre valorificare unei societăţi comerciale de profil din localitatea Jurilovca. De asemenea, oamenii legii au confiscat şi motorul bărcii, iar pe numele celor doi au fost întocmite dosare penale pentru deţinere şi utilizare de plase monofilament pe teritoriul Rezervaţiei Biosfera Deltei Dunării.

În aceeaşi zi, poliţiştii de frontieră de la Hârşova, aflaţi în misiune pe braţul Borcea, au surprins trei bărbaţi care descărcau dintr-o ambarcaţiune într-un autoturism înmatriculat în Constanţa un dispozitiv electric de pescuit, un acumulator auto şi cantitatea de 39 de kilograme de peşte din specii diferite. După cercetări, s-a stabilit că bărbaţii pescuiseră în zonă prin folosirea unor dispozitive electrice, faptă care constituie infracţiune. Pe numele lor au fost întocmite dosare penale care vor fi înaintate la Parchetul Judecătoriei Hârşova, iar bunurile folosite la pescuit, în valoare totală de peste 5.300 de lei, au fost predate la camera de corpuri delicte a SPF Hârşova, pentru continuarea cercetărilor.

Conform sursei citate, luni, cadre ale Poliţiei de Frontieră Brăila, în cooperare cu reprezentanţi ai Agenţei Naţionale de Piscicultură şi Acvacultură, au acţionat pe lacul Rezervaţia Fundul Mare, unde au prins trei bărbaţi, toţi din judeţul Brăila, care pescuiau cu plase monofilament, în lungime totală de 175 de metri. În momentul reţinerii, ei aveau într-o barcă şi 35 de kilograme de peşte, din speciile crap şi şalău. Celor trei le-au fost întocmite dosare penale, în timp ce peştele, în valoare de 350 lei, a fost predat spre valorificare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici