Tabletele, noile caiete pentru şcoală. Cum arată vânzările la dispozitive electronice faţă de anul trecut

  • Părinţii nu ştiu ce rechizite să cumpere pentru noul an şcolar
  • Vânzările la laptop-uri şi tablete au crescut cu aproximativ 30% faţă de aceeaşi perioadă de anul trecut
  • Strictul necesar de rechizite a costat-o 200 de lei pe Loredana, mama unei eleve
359 afișări
Imaginea articolului Tabletele, noile caiete pentru şcoală. Cum arată vânzările la dispozitive electronice faţă  de anul trecut

Tabletele, noile caiete.

 

Nu criza este cea care îi face pe părinţi să cumpere mai puţine rechizite, ci guvernanţii. Cum nu se ştie mai nimic despre noul an şcolar, nici părinţii n-au idee ce rechizite ar trebui să le cumpere copiilor în toamna asta.

Este şi cazul Loredanei. Este antreprenor şi mama unei fetiţe care trece clasa a cincea. Zice că, în mod normal, rechizitele cumpărate înainte de începerea anului şcolar ar fi costat-o cel puţin dublu faţă de cât a cheltuit anul ăsta. Spune că de această dată a renunţat la acuarele şi orice alteceva ţine de partea artistică. Nici ghiozdan nou nu a cumpărat pentru că nu ştie cum se vor desfăşură lucrurile.

„Pentru anul scolar am facut cumparaturi de aproximativ 200 de lei. Ne-am limitat la produsele de baza, am luat caiete, creioane, stilouri si atat.”, ne-a spus Loredana.

În schimb, priorităţile de anul acesta au fost altele, aşadar cheltuielile au crescut pe altă parte.

„Am achizitionat un laptop care a costat pana in 2000 de lei”, a fost replica mamei elevei. 

Părinţii ne spun că nu mai cheltuiesc la fel de mulţi bani pe rechizite anul acesta. Motivul este simplu: incertitudinea noului an şcolar. Un mare lanţ de librării transmite că interesul este mai crescut acum pentru produsele mai accesibile sau aflate în promoţie. Pe de altă parte, retailerii din domeniul IT ne spun că vânzările la laptopuri şi la tablete au crescut cu 30% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici