Târgul de Crăciun din Bucureşti, călcat de ANPC. Autorităţile au dat pedepse cu milă

Absenţa etichetelor, dar şi a separatoarelor între produse, sau alimente păstrate necorespunzător, sunt o parte dintre deficienţele constatate de inspectorii ANPC vineri în Târgul de Crăciun din Capitală. Au fost date doar avertismente verbale.

4304 afișări
Imaginea articolului Târgul de Crăciun din Bucureşti, călcat de ANPC. Autorităţile au dat pedepse cu milă

Târgul de Crăciun din Bucureşti, călcat de ANPC. Autorităţile au dat pedepse cu milă

Preşedintele ANPC Mihai Culeafă şi o echipă de control a instituţiei au fost prezenţi vineri la târgul de Crăciun din Bucureşti.

„Scopul acestei vizite a avut un rol constructiv, astfel că nu am avut intenţia de a amenda operatorii economici, ci de a-i ajuta prin consiliere şi prevenţie, astfel încât consumatorii să se bucure de achiziţii sigure. Cu alte cuvinte, prezenţa noastră a constat într-un imbold de remediere a posibilelor probleme ale operatorilor economici prezenţi la târgul din Bucureşti. Deşi controalele efectuate pot fi cât se poate de riguroase, obiectivul principal a fost conştientizarea neregulilor şi îmbunătăţitrea condiţiilor de lucru, astfel încât să se evite sancţiunile sau suspendarea temporară a activităţii. Într-adevăr, am observat destule nereguli, însă ne-am dorit să păstrăm scopul vizitei, şi anume acela de a preveni”, a declarat Mihai Culeafă.

Conform acestuia, au fost găsite firme care se abăteau de la norme: absenţa etichetelor, dar şi a separatoarelor între produse, alimente păstrate necorespunzător, neacoperite, sau chiar lipsa unor informaţii, precum faptul că unele produse erau congelate.

„Am discutat deschis şi i-am rugat individual să remedieze problemele cât mai repede cu putinţă. Avertismentele au fost exclusiv verbale, având în vedere că ne dorim să existe bună voinţă din partea comercianţilor de a-şi soluţiona punctual situaţiile”, a mai spus şeful ANPC.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici