Tăriceanu cere să se renunţe la populism şi comunism în ce priveşte salarizarea în companii de stat

Premierul Tăriceanu a cerut să se renunţe la "populism şi comunism" în abordarea modului de salarizare a directorilor din societăţile comerciale cu capital de stat, arătând că aceştia trebuie plătiţi în funcţie de performanţele obţinute în activitate, conform sistemului aplicat în sectorul privat.

14 afișări
Imaginea articolului Tăriceanu cere să se renunţe la populism şi comunism în ce priveşte salarizarea în companii de stat

Tăriceanu cere să se renunţe la populism şi comunism în ce priveşte salarizarea în companii de stat (Imagine: Mediafax Foto)

El a arătat că directorii companiilor de stat sunt remuneraţi din bugetele de venituri şi cheltuieli.

"În România, dacă vorbim de economie de piaţă, atunci trebuie să lăsăm populismul şi comunismul deoparte. Nu putem avea societăţi cu capital de stat unde salariile celor care conduc să fie într-o diferenţă uriaşă faţă de sectorul privat, pentru că atunci nu ne putem aştepta decât la o performanţă execrabilă, iar toţi oamenii de valoare vor pleca în sectorul privat", a spus Tăriceanu.

Premierul a precizat că principiul de salarizare a directorilor companiilor de stat este diferit de cel aplicat în cazul conducerii agenţiilor subordonate Guvernului.

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a cerut, sâmbătă, şefului Cancelariei, Dorin Marian, să îi prezinte, în următoarea şedinţă de guvern, o analiză privind salariile, sporurile şi primele încasate în agenţiile aflate în subordinea Executivului.i.

Guvernul a anunţat, în luna iunie, adoptarea unei ordonanţe de urgenţă care prevede că directorii generali/directorii vor asigura conducerea operatorilor economici în baza unui contract de mandat reprezentând acordul de voinţă încheiat între operatorul economic, reprezentat de Consiliul de Administraţie, şi director, contract care are ca obiect îndeplinirea unor obiective şi criterii de performanţă aprobate de acţionari.

"În proiectul propus s-a renunţat la limita maximă a remuneraţiei conducătorilor operatorilor economici la nivelul indemnizaţiei lunare pentru funcţia de secretar de stat plus o sumă egală cu cel mult 50% din aceasta, sub formă de sporuri, adaosuri, premii şi alte drepturi de natură salarială. Aceasta în condiţiile în care s-au constatat cazuri când au fost acordate sume în limita maximă admisă de ordonanţă fără a fi luată în considerare importanţa activităţii operatorilor economici în cauză. În condiţiile noii reglementări şi ale prevederilor Legii 31/1990, la nivelul operatorilor economici se instituie prevederea ca remuneraţia sa fie stabilită în contractul de mandat, prin negociere între părţile contractuale", se arată în actul normativ aprobat de Guvern în şedinţa din 18 iunie şi publicat în Monitorul Oficial la 23 iunie.

La nivelul operatorului economic, în contractul de mandat, alături de criteriile de performanţă specifice, se prevăd în mod obligatoriu obiective cuantificate privind reducerea creanţelor şi plăţilor restante, a pierderilor, a cheltuielii la 1.000 lei venituri, precum şi creşterea productivităţii muncii.

Criteriile şi obiectivele înscrise în contractul de mandat se actualizează în fiecare an, în termen de 30 de zile de la data aprobării bugetului de venituri şi cheltuieli.

Potrivit unei alte prevederi a ordonanţei de urgenţă, remuneraţia conducătorilor se va acorda în funcţie de îndeplinirea obiectivelor şi criteriilor de performanţă cuprinse în contractele de mandat şi aprobate prin bugetele de venituri şi cheltuieli. Astfel, remuneraţia lunară a directorului general/directorului se diminuează proporţional cu gradul global de neîndeplinire al obiectivelor şi criteriilor de performanţă stabilite prin contractul de mandat, dar nu mai mult de 30% din nivelul acesteia.

După aprobarea situaţiilor financiare anuale, conducătorului operatorului economic i se poate acorda un premiu anual de cel mult 12 remuneraţii brute lunare, proporţional cu gradul global de depăşire al obiectivelor şi criteriilor de performanţă stabilite prin contractul de mandat.

Contractele de performanţă şi de mandat încheiate până la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe încetează sau se modifică, după caz.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici