Tariful pentru stabilirea deprecierii autovehiculelor este de 243 lei sau 299 lei

Tariful perceput de Registrul Auto Român (RAR) pentru determinarea deprecierii autovehiculelor se ridică la 243 lei (66,6 euro) la maşinile cu masa maximă autorizată mai mică sau egală cu 3,5 tone şi la 299 lei (82 euro) pentru cele care depăşesc această greutate, a anunţat marţi instituţia.

747 afișări
Imaginea articolului Tariful pentru stabilirea deprecierii autovehiculelor este de 243 lei sau 299 lei

Tariful pentru stabilirea deprecierii autovehiculelor este de 243 lei sau 299 lei (Imagine: Mediafax Foto)

Potrivit RAR, sediile instituţiei sunt pregătite, începând de marţi, să aplice măsurile necesare pentru expertizarea şi stabilirea deprecierii autovehiculelor, măsură necesară în cazul maşinilor rulate de import.

"Registrul Auto Român are atributul tehnic să elibereze documentele necesare Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru calcularea taxei (de poluare - n.r.)", se arată într-un comunicat al RAR, remis, marţi, agenţiei MEDIAFAX.

Persoanele care cumpără un autovehicul începând cu 1 iulie, dată de la care este percepută taxa de poluare auto, beneficiază de reduceri suplimentare celor decise deja prin ordonanţa de introducere a acestei taxe, calculate în funcţie de starea tehnică generală a maşinii, dotare şi vechime. Elementele de depreciere în funcţie de care este calculată taxa de poluare auto sunt evaluate contra cost de către Registrul Auto Român, iar cumpărătorii nemulţumiţi de valoarea taxei de poluare vor avea posibilitatea să conteste suma, apelând la un expert autorizat din cadrul Corpului Experţilor Tehnici.

După noua grilă, taxa creşte pentru maşinile noi vândute în România, în timp ce valorile scad la jumătate pentru autovehiculele Euro 1 şi Euro 2 cu motoare de până la 2.000 de centimentri cubi, taxa rămânând totuşi mai mare pentru automobilele vechi de import.

Plenul Senatului a adoptat, în luna mai, un proiect de lege care prevede anularea taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule şi restituirea sumelor încasate din această taxă, în termen de 90 de zile de la depunerea solicitării.

(Valoarea în euro a fost calculată la cursul BNR de marţi, de 3,6435 lei / euro)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici