Telecabina din Buşteni şi cea care coboară de la Babele la Peştera, oprite din cauza vântului puternic

Telecabina care urcă din staţiunea prahoveană Buşteni până la Cota 2200 din Masivul Bucegi şi cea care coboară de la Babele până la Peştera din Bucegi sunt oprite, sâmbătă, din cauza vântului puternic.

1490 afișări
Imaginea articolului Telecabina din Buşteni şi cea care coboară de la Babele la Peştera, oprite din cauza vântului puternic

Telecabina din Buşteni şi cea care coboară de la Babele la Peştera, oprite din cauza vântului puternic (Imagine: Adrian Pogingeanu/Mediafax Foto)

Administratorul telecabinei din Buşteni, Gabriel Panac, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că instalaţia de transport pe cablu poate fi pornită şi poate funcţiona în siguranţă doar dacă viteza vântului nu depăşeşte 15 metri pe secundă şi, în condiţiile în care vântul bate cu viteză de 25 de metri pe secundă, administraţia a fost nevoită să oprească instalaţia.

Din aceleaşi motive nici telecabina care coboară de la Babele până la Peştera din Bucegi nu a fost pornită sâmbătă.

Instalaţiile de transport pe cablu din Sinaia, respectiv telecabina şi telegondola, funcţionează în condiţii normale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici