Tîlvăr, la centrul NATO Humint din Oradea: România, lider în cadrul Alianţei

Ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, a vizitat joi Centrul de excelenţă NATO în domeniul HUMINT (informaţii din surse umane), de la Oradea: Centrul şi-a consolidat reputaţia, devenind principalul agent de transformare a Alianţei în domeniul de expertiză.

1435 afișări
Imaginea articolului Tîlvăr, la centrul NATO Humint din Oradea: România, lider în cadrul Alianţei

Tîlvăr, la centrul NATO Humint din Oradea: România, lider în cadrul Alianţei

Echipa de comandă a instituţiei a prezentat ministrului apărării naţionale misiunile asumate în domeniul de expertiză Humint în cadrul NATO, ca punct unic de referinţă, atât în ceea priveşte instruirea şi dezvoltarea de politici şi proceduri standardizate la nivelul NATO în domeniul Humint, cât şi în sprijinirea ţărilor aliate în planificarea şi dezvoltarea capabilităţilor HUMINT, în acord cu evoluţiile din mediul de securitate.

„În cei aproape 13 ani de la înfiinţare, Centrul şi-a consolidat poziţia şi reputaţia în rândul instituţiilor similare din NATO, devenind principalul agent de transformare a Alianţei în domeniul de expertiză specific, Humint, prin dezvoltarea, promovarea şi implementarea de politici, concepte şi strategii noi, în scopul îmbunătăţirii capacităţilor operaţionale şi, în final, în scopul atingerii dezideratelor de interoperabilitate,” a declarat colonelul Florin-Vasile Tomiuc, directorul Centrului NATO de Excelenţă în domeniul Humint.

Tîlvăr s-a informat cu privire la proiectele derulate în prezent de Centrul de Excelenţă din Oradea, precum şi perspectivele de dezvoltare, asigurând echipa de comandă a instituţiei de întregul sprijin al Ministerului Apărării Naţionale.

„Găzduirea acestui centru de către ţara noastră a fost potenţată de rezultatele excelente obţinute de militarii români în misiunile specifice de intelligence executate la standardele cele mai înalte în cele mai grele teatre de operaţii şi care au fost şi sunt apreciate la acelaşi nivel înalt de aliaţii şi partenerii noştri. Suntem la curent cu proiectele pe care le derulaţi, suntem direct interesaţi să aveţi succes în ceea ce v-aţi propus de acum înainte şi puteţi conta pe sprijinul deplin al echipei pe care o conduc la vârful ministerului,” a declarat ministrul Angel Tîlvăr.

În contextul războiului declanşat de Rusia în Ucraina, ministrul apărării naţionale a subliniat rolul important al domeniului informaţiilor militare în formarea unei imagini cât mai cuprinzătoare a mediului de securitatea şi în planificarea cât mai eficientă a acţiunilor de întărire a posturii de apărare şi descurajare a oricărei agresiuni pe flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice.

„România nu este doar naţiunea-cadru a Centrului de Excelenţă NATO în domeniul Humint, ci şi unul dintre principalii beneficiari ai activităţii dumneavoastră. Prin înfiinţarea Centrului de excelenţă NATO în domeniul Humint la Oradea, ţara noastră şi-a asumat o misiune importantă, într-un domeniu esenţial pentru evoluţia Alianţei, mai ales în contextul de securitate cu provocări complexe care se prefigurează în regiunea Mării Negre în anii care vin. Războiul care se poartă dincolo de graniţele noastre arată cât de importante sunt capabilităţile de culegere de informaţii din mediul de securitate, cele de analiză şi prelucrare, astfel încât să putem lua cele mai bune decizii la nivel naţional şi aliat pentru ridicarea capacităţii de apărare şi descurajare, în baza înţelegerii profunde a situaţiei şi contextului de securitate,” a declarat Angel Tîlvăr.

Centrele de excelenţă sunt instituţii militare internaţionale, găzduite de către una dintre ţările membre NATO (naţiune-cadru), sprijinită de alte naţiuni, numite naţiuni-sponsor. Urmare a experienţei acumulate în numeroasele misiuni executate în teatrele de operaţii, România şi-a asumat statutul de naţiune-cadru pentru un de centru de excelenţă focalizat pe informaţiile din surse umane (Humint).

Centrul de excelenţă NATO în domeniul Humint din Oradea a fost acreditat şi activat ca organizaţie militară internaţională de Consiliul Nord-Atlantic la data de 29 iulie 2010, reuşind să devină, cu sprijinul naţiunilor-sponsor (Cehia, Grecia, Polonia, Slovacia, Slovenia, Statele Unite ale Americii, Turcia şi Ungaria), principalul vector al iniţiativelor importante desfăşurate în cadrul NATO în acest domeniu de specialitate.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
tîlvăr,
humint,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici