Timiş: Un copil şi-a dat foc ca să le arate părinţilor ce văzuse la un spectacol de circ

Un copil de 13 ani din comuna Balinţ, judeţul Timiş, şi-a dat foc, duminică, suferind arsuri de gradele II şi III la faţă, după ce a vrut să le arate părinţilor săi ce văzuse la un spectacol de circ, părinţii fiind amendaţi de poliţişti cu 200 de lei pentru că nu l-au supravegheat pe minor

211 afișări
Imaginea articolului Timiş: Un copil şi-a dat foc ca să le arate părinţilor ce văzuse la un spectacol de circ

Timiş: Un copil şi-a dat foc ca să le arate părinţilor ce văzuse la un spectacol de circ (Imagine: Octav Ganea/ Mediafax Foto)

Primarul comunei Balinţ, din judeţul Timiş, Dănuţ Craşovan, a declarat luni corespondentului MEDIAFAX că duminică, după ce a participat la un spectacol de circ care a avut loc la căminul cultural din localitate, un copil de 13 ani a vrut să le arate părinţilor ce văzuse la spectacol, transmite corespondentul MEDIAFAX.

El a luat în gură motorină, a aprins un ştiulete de porumb şi a suflat înspre foc, suferind astfel arsuri în zona feţei.

Potrivit primarului, părinţii care au privit neputincioşi întreaga scenă ce s-a derulat cu repeziciune au sunat imediat la numărul de urgenţe 112 şi au chemat ambulanţa, care l-a transportat pe băiat la spitalul din Lugoj.

După ce i-au acordat îngrijiri şi l-au ţinut o noapte sub supreveghere, medicii au decis că nu este cazul să îl interneze pe copil. Astfel, luni după-amiază, copilul a fost dus acasă de către părinţi, care îl vor îngriji la domiciliu.

"Copilul are 13 ani, a vrut să facă şi el ca la circ, cu scosul flăcării pe gură şi acum are arsuri de gradele II şi III. Azi (luni - n.r.) l-au adus acasă. S-a făcut anchetă socială de la primărie şi e totul în regulă. În urma anchetei s-a stabilit că a fost doar o joacă de copil", a declarat primarul din Balinţ, Dănuţ Craşovan.

Poliţia a fost sesizată în acest caz chiar de către părinţii copilului care au fost amendaţi pentru nesupravegherea acestuia.

"A fost sesizată Poliţia chiar de către părinţi. Aceştia au fost amendaţi cu 200 de lei pentru nesupravegherea minorului", a declarat corespondentului MEDIAFAX Ancuţa Morariu, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici