Timişioara: Sute de absolvenţi de medicină au aşteptat toată noaptea să fie repartizaţi pe posturi

Sute absolvenţi de medicină care au vrut un post de medic rezident în Timişoara au stat de miercuri după-amiază până joi dimineaţă într-un amfiteatru al Spitalului Judeţean din Timişoara pentru a afla rezultatele repartizărilor, tinerii declarându-se nemulţumiţi de modul de organizare.

39 afișări
Imaginea articolului Timişioara: Sute de absolvenţi de medicină au aşteptat toată noaptea să fie repartizaţi pe posturi

Timişioara: Sute de absolvenţi de medicină au aşteptat toată noaptea să fie repartizaţi pe posturi (Imagine din arhiva Mediafax Foto)

"A fost o nebunie, nu mai înţelegeam nimic după atâtea ore, nici nu ne mai auzeam numele sau mediile, a fost un haos total. Mai bine ar fi afişat liste decât să ne pună să stăm zece ore lipiţi cu ochii de un monitor ca să aşteptăm să ne auzim numele", a declarat Anamaria Lupaş, absolventă.

Pe de altă parte, directorul Autorităţii de Sănătate Publică Timiş, Horia Vermeşan, a declarat că repartizarea a fost organizată de la Bucureşti prin teleconferinţă, iar faţă de anii precedenţi anul acesta a durat mult mai puţin.

“Nu înţeleg de ce atâta nemulţumire. Este un procedeu care s-a organizat pe ţară, pentru că altfel era mult mai dificil să se facă pe fiecare judeţ în parte. În plus, o dată în viaţă să faci un aşa efort, să aştepţi câteva ore, nu cred că e mult. Cu ani în urmă repartiţia aceasta dura şi trei zile. Prin acest sistem lucrurile sunt mai clare, mai transparente şi cred că şi contestaţii vor fi mai puţine”, a spus Horia Vermeşan.

Repartizarea pe Timişoara s-a făcut pentru aproape 250 de posturi de medici rezidenţi şi au participat aproape de trei ori mai mulţi candidaţi.

Tinerii s-au prezentat de miercuri după-amiază la teleconferinţă şi au aşteptat până joi dimineaţa să afle dacă au primit un post.

În următoarele două zile pot depune contestaţii tinerii care nu au primit un post sau cei care nu sunt mulţumiţi de repartiţie.

Absolvenţii facultăţilor de medicină au susţinut, în 16 noiembrie, în Centrul Universitar Bucureşti, examenul de intrare în rezidenţiat pe loc şi pe post în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie, aproape 2.500 de locuri fiind scoase la concurs.

Ministrul Sănătăţii a suplimentat cu 279 numărul de locuri pentru concursul de rezidenţiat din acest an. Cele mai multe locuri suplimentate sunt pentru anestezie şi terapie intensivă (20), pediatrie, psihiatrie (câte 17), obstetrică-ginecologie, radiologie-imagistică medicală (câte 14), medicină internă (11), cardiologie, medicină de laborator, neonatologie, ortopedie şi traumatologie (câte zece).

În urma suplimentărilor făcute, numărul total de locuri şi posturi scoase la concurs în cele 12 centre de pregătire din Arad, Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Sibiu, Târgu Mureş şi Timişoara a fost de 2.327 pentru medicină, 66 pentru medicină dentară şi 70 pentru farmacie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici