Timişoara: Intervenţie a jandarmilor pentru a-i calma pe oamenii adunaţi să plătească taxa auto

Conducerea Administraţiei Financiare Timişoara a solicitat, vineri dimineaţă, ajutorul Jandarmeriei pentru a-i calma pe proprietarii de maşini care s-au adunat la instituţie pentru a plăti taxa auto la vechea valoare.

11 afișări
Imaginea articolului Timişoara: Intervenţie a jandarmilor pentru a-i calma pe oamenii adunaţi să plătească taxa auto

Timişoara: Intervenţie a jandarmilor pentru a-i calma pe oamenii adunaţi să plătească taxa auto (Imagine din arhiva Mediafax Foto)

Peste 150 de persoane s-au adunat, vineri dimineaţă, la Administraţia Financiară, unde au aşteptat să li se preia dosarele, iar câteva zeci de şoferi au stat şi peste noapte la coadă, ca să fie siguri că vor ajunge să-şi înmatriculeze maşina second-hand plătind doar vechea taxă.

Jandarmii au fost chemaţi pentru a nu-i lăsa pe timişoreni să se îmbulzească la uşile funcţionarilor care preluau dosarele, dar şi pentru a preveni eventuale incidente între cei care stăteau la coadă. Ei îi anunţau pe cei care puteau intra să-şi depună dosarele, în funcţie de listele pe care oamenii le-au făcut cu aceia care au stat la coadă.

"De zece ani strâng bani pentru maşina asta. Am strâns afine prin Germania, pe bani de mizerie. Dacă plătesc după 15 decembrie, îmi iau 18.000 de lei pentru taxă, de trei ori cât a costat maşina", a spus Elena Hoia, una dintre persoanele care au aşteptat la coadă.

Directorul Administraţiei Financiare Timişoara, Mircea Călin, a declarat, la rândul său, corespondentului MEDIAFAX, că pentru a face faţă numărului mare de cereri din partea proprietarilor de maşini programul a fost prelungit şi în weekend.

"Programul s-a prelungit şi pentru sâmbătă şi duminică. Sâmbătă funcţionarii vor prelua dosarele de la ora 8.00 dimineaţa până la ora 20.00, iar duminică se vor prelua dosarele de la ora 8.00 la ora 14.00", a spus Mircea Călin.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului prin care triplarea taxei de poluare auto este amânată până luni, 15 decembrie, a fost publicată, joi seară, în Monitorul Oficial.

Citeşte şi:

OUG prin care triplarea taxei auto este amânată, publicată în Monitor

Guvernul revine şi triplează taxa auto din 15 decembrie

Taxa auto va fi suspendată pentru vehiculele Euro 4

CE: Taxa auto trebuie ridicată şi pentru vehicule rulate înmatriculate în UE până în decembrie 2009

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici