Timişoara: Un cadavru tranşat, descoperit în portbagajul unei maşini - VIDEO

Cadavrul tranşat al unui bărbat de 65 de ani a fost găsit, sâmbătă dimineaţă, în portbagajul unei maşini parcate în faţa unui cămin care aparţine Universităţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara, principalii suspecţi fiind doi studenţi ai acestei universităţi.

Urmărește
443 afișări
Imaginea articolului Timişoara: Un cadavru tranşat, descoperit în portbagajul unei maşini - VIDEO

Timişoara: Un cadavru tranşat, descoperit în portbagajul unei maşini - VIDEO

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, Sergiu Rus, poliţiştii au fost anunţaţi de portarul Căminului 2 Medicină, care a observat doi studenţi ce cărau nişte bagaje voluminoase din care curgea sânge.

"Portarul de la Căminul 2 Medicină a observat doi tineri care cărau nişte bagaje voluminoase, pe care le-au băgat în portbagajul unui autoturism Mercedes, parcat în faţa căminului. Apoi a observat nişte pete de sânge şi a sunat la poliţie. Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au deschis portbagajul şi au descoperit, într-un bagaj, trunchiul unui bărbat, iar într-o pungă, picioarele acestuia", a spus Rus.

Conform acestuia, din primele cercetări s-a stabilit că bărbatul decedat are 65 de ani şi locuieşte în Timişoara, iar criminalii au cunoştinţe de medicină.

"Am găsit buletinul bărbatului decedat şi am stabilit că acesta are 65 de ani şi este domiciliat în Timişoara. De asemenea, în baza primelor cercetări efectuate la faţa locului se pare că criminalii au cunoştinţe de medicină", a mai spus Rus.

Maşina în al cărei portbagaj a fost găsit cadavrul avea numere de Germania.

Portarul Căminului 2 Medicină a declarat presei că în camera care a fost sigilată locuiau o fată de 20 de ani, împreună cu prietenul său de aceeaşi vârstă, ambii fiind studenţi la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara.

"Fata este din Ineu, din câte am înţeles, şi băiatul, prietenul ei, este din Hunedoara. Locuiau aici la parter. Au luat bagajele şi le-au dus în maşina Mercedes care era parcată chiar în faţa intrării. Mercedes-ul avea numere de Germania şi, din câte am înţeles, bărbatul omorât era de etnie romă", a spus portarul.

Video Stirileprotv.ro

Bărbatul ucis şi tranşat făcea parte din comitetul romilor care se ocupă de judecata ţigănească

Bărbatul ucis şi tranşat împlinea, sâmbătă, 65 de ani şi făcea parte din comitetul romilor care se ocupă de judecata ţigănească.

Bărbatul, Trifu Schrottu, locuia într-o vilă de pe strada "Avram Imbroane" din Timişoara şi avea o fată.

Ion Constantin, cumnatul bărbatului, spune că acesta făcea parte din comitetul romilor care se ocupă de judecata ţigănească.

"Era un reprezentant al romilor şi tot municipiul Timişoara, toţi oamenii de rând ştiau de omul acesta. El era în comitetul romilor care se ocupă de judecata ţigănească. Chiar azi împlinea 65 de ani", a declarat corespondentului MEDIAFAX cumnatul victimei.

Rudele lui Trifu Schrottu mai spun că acesta era un om liniştit, care nu a făcut probleme nimănui şi susţin că nu ştiu ce căuta bărbatul în acea cameră de cămin.

"L-am văzut pe Trifu astăzi la ora 12.00, dar era mort. Exact cum au tranşat un porc, aşa l-au tranşat şi pe el. Românii spun de obicei că ţiganii sunt răi, dar de data asta românii au dat dovadă de canibalism", a mai spus Ion Constantin, adăugând că rudele au decis să lase justiţia să îşi facă treba şi că nu vor încerca să se răzbune.

UMF Timişoara vrea să instaleze camere video în căminul unde a fost ucis bărbatul

Conducerea Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Timişoara vrea să instaleze camere de supraveghere în Căminul 2 Medicină, în care locuiau cei doi studenţi suspecţi în cazul bărbatului al cărui cadavru a fost găsit tranşat.

Directorul administrativ al Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF), Filip Fiat, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că reprezentanţii conducerii Universităţii au dorit în urmă cu mai mulţi ani instalarea unor camere de supraveghere în căminele studenţeşti care aparţin acestei instituţii, însă au renunţat la idee după o discuţie cu liderii studenţilor.

Fiat a spus că este şocat de faptul că doi studenţi care locuiau în Căminul 2 Medicină ar fi putut comite o crimă "aşa de oribilă" în camera de cămin şi a spus că va propune, din nou, instalarea de camere de supraveghere.

"În cămin nu există camere de supraveghere. Cu ani în urmă am propus instalarea de camere de supraveghere, însă Liga Studenţilor din UMF s-a opus, iar această propunere a căzut. Acum, când se vor întoarce studenţii din vacanţă, vom avea o discuţie şi voi propune din nou instalarea de camere de supraveghere pe holul căminelor. Sunt absolut şocat de ce s-a întâmplat în dimineaţa aceasta", a spus Fiat.

Potrivit acestuia, studenţii sunt obligaţi ca la cazarea în cămin să predea buletinele, iar actele de identitate ale celor doi tineri care au fost observaţi de portarul căminului cărând nişte bagaje voluminoase din care curgea sânge au fost predate anchetatorilor.

"Noi avem o evidenţă clară a celor care sunt cazaţi în cămin pentru că buletinele lor rămân la noi. Actele celor doi tineri au fost predate anchetatorilor, aceştia cunosc numele lor. Iniţialele fetei sunt B.C. şi este din Ineu, judeţul Arad. Băiatul are iniţialele F.R. şi este din Haţeg, judeţul Hunedoara. Ambii sunt născuţi în 1989", a afirmat Fiat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici