Toader promite sindicatelor ANP o întâlnire cu premierul. Angajaţii ANP anunţă proteste pe 17 august

Sindicatele ANP au avut discuţii, marţi dimineaţa, cu ministrul Justiţei pe tema condiţiilor din închisori, concluzia fiind organizarea unei întâlniri, joi, între reprezentanţii ANP şi premierul Mihai Tudose. Pe de altă parte, sindicaliştii anunţă că vor protesta pe 17 august în faţa ministerului.

305 afișări
Imaginea articolului Toader promite sindicatelor ANP o întâlnire cu premierul. Angajaţii ANP anunţă proteste pe 17 august

Toader promite sindicatelor ANP o întâlnire cu premierul. Angajaţii ANP anunţă proteste pe 17 august

"Ministrul Justiţiei, după cum îl ştim, nu promite niciodată ceva explicit. Ministrul Justiţiei a promis că joi vom discuta cu primul ministru şi sunt şanse foarte mari ca să ne rezolvăm problemele. Se va discuta de acordarea acelui spor de 15% pentru angajaţii din penitenciare. Asta ar putea fi o problemă rezolvată", a spus Sorin Dumitraşcu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), după discuţiile cu ministrul Justiţiei.

"Am trimis o lista acum câteva zile cu 12 solicitări. Nu am ajuns la 13, acela cu solicitarea demisiei, pentru că întâlnirea s-a terminat în timp util. Ministrul Justiţiei si-a asumat faptul că va fi mai activ şi că va coordona personal penitenciarele. Am discutat despre managementul penitenciarelor. Despre reducerea bugetului administraţiei, era vorba de o reducere de 57 de milioane. Ministerul Justiţiei, prin specialiştii prezenţi, s-a încurcat un pic în explicaţii, încercând să demonstreze că de fapt sistemul penitenciar a obţinut economii, deşi noi avem o subfinanţare cronica de ani buni de zile, problema fiind, de fapt, că sistemul nu a reuşit să cheltuiască aceşti bani din vina specialiştilor", a mai spus Dumitraşcu.

După discuţii, un alt sindicat, cel al Lucrătorilor din Penitenciare (SNLP), a anunţat că pe 17 august, în jur de 2.000 de persoane vor picheta Ministerul Justiţiei. Şi sindicaliştii din cadrul FSANP iau în considerare participarea la miting.

"În ordonanţă nu apare categoria noastră de salariaţi şi ne face să credem că este un gest deliberat asumat de Guvern, prin care ne îndreaptă către proteste, acţiuni de stradă pe care le vom direcţiona, prima dată, către Tudorel Toader. Putem suspecta că suntem împinşi să îl dăm jos pe Tudorel Toader. Joi, 17 august, avem, începând cu ora 11.00, un miting. Mizăm pe 2.000 de oameni în faţa ministerului Justiţiei. Vom avem mitinguri, în continuare, în faţa Ministerului Muncii, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi, foarte curând, o să pornim acţiunile de protest în teritoriu. Avem zece unităţi din subordinea ANP pe săptămână, acesta este targetul nostru. În anul 2016, am avut, în trei săptămâni, 50 de mitinguri", a declarat Stefan Teoroc, preşedinte SNLP.

Discuţiile cu sindicaliştii ANP s-au axat pe condiţiile din închisori, în contextul deciziei pilot a CEDO din aprilie, potrivit căreia statul român are la dispoziţie şase luni pentru prezentarea unui calendar precis pentru punerea în aplicare a măsurilor adecvate pentru rezolvarea problemelor care au dus la încălcarea Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului. În acest context, sindicatele şi-au exprimat nemulţumirile legate de venituri şi condiţiile de muncă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici