Toate spitalele, inclusiv ale MApN şi MAI, primesc finanţare pentru internări în cazuri critice

Toate spitalele din România, inclusiv ale Ministerului Apărării Naţionale (MApN) şi Ministerului Afacerilor Interne (MAI), vor primi finanţare de la Ministerul Sănătăţii pentru cazurile critice, potrivit unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului (OUG) adoptate luni.

502 afișări
Imaginea articolului Toate spitalele, inclusiv ale MApN şi MAI, primesc finanţare pentru internări în cazuri critice

Toate spitalele, inclusiv ale MApN şi MAI, primesc finanţare pentru internări în cazuri critice (Imagine: Mediafax Foto)

Legea sănătăţii 95/2006 prevedea că din bugetul Ministerului Sănătăţii, de la bugetul de stat şi din venituri proprii, se asigură fonduri pentru spitalele regionale de urgenţă şi spitalele judeţene de urgenţă de grad II.

Prin OUG adoptată luni de Guvern, Legea sănătăţii se modifică în sensul că "vor fi finanţate cele mai mari urgenţe medicale - cazurile cronice internate în toate spitalele din România şi nu doar în spitalele regionale de urgenţă şi spitalele judeţene de urgenţă de grad II, aşa cum prevede legislaţia în vigoare la acest moment".

Cazurile critice ale căror costuri nu pot fi acoperite din fondurile obţinute pe baza contractelor cu casele de asigurări de sănătate şi pentru care este necesară finanţarea, indiferent de tipul de spital în care sunt internaţi pacienţii, sunt: infarctul miocardic acut, pacienţii internaţi în secţiile de anestezie-terapie intensivă, cazurile pentru care se previne moartea subită de origine cardiacă, trauma, accidentul vascular cerebral.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici