Transfăgărăşanul a fost închis, între Bâlea Lac şi Bâlea Cascadă

Circulaţia pe Transfăgărăşan (Drumul Daţional 7C) a fost închisă, luni, între Bâlea Lac şi Bâlea Cascadă, judeţul Sibiu, din cauza ninsorii, stratul de zăpadă depăşind în unele zone 50 de centimetri pe partea carosabilă, informează Infotrafic.

394 afișări
Imaginea articolului Transfăgărăşanul a fost închis, între Bâlea Lac şi Bâlea Cascadă

Transfăgărăşanul a fost închis, între Bâlea Lac şi Bâlea Cascadă (Imagine: Mediafax Foto)

Meteorologii de la staţia Bâlea au înregistrat 60 de centimetri de zăpadă, iar acolo ninge în continuare.

În prezent, se acţionează pentru curăţarea zăpezii de pe şosea, iar reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Drumuri speră ca în câteva zile să redeschidă traficul rutier pe acest sector.

În perioada în care sectorul menţionat este închis traficului rutier, de la Bâlea Lac se poate ajunge la Bâlea Cascadă cu telecabina.

În mod oficial, Transfăgărăşanul se închide la 1 noiembrie.

De asemenea, potrivit Infotrafic, circulaţia rutieră este îngreunată pe Drumul Naţional 13A, între Miercurea Ciuc şi Odorheiu Secuiesc, în judeţul Harghita, din cauza ceţii dense care reduce vizibilitatea, pe alocuri, sub o sută de metri.

Poliţiştii le recomandă şoferilor să respecte indicaţiile agenţilor rutieri, să conducă cu multă prudenţă şi să mărească distanţa de siguranţă faţă de autovehiculul din faţa lor.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici