Trecătorul mort în atacul din Braşov, înmormântat la Predeal

Gheorghe Lala, trecătorul mort în atacul armat de joia trecută, de la o casă de schimb valutar din Braşov, a fost înmormântat, luni, la Predeal, cu onoruri militare, după ce familia, autorităţile locale şi centrale, dar şi amabasadorul Portugaliei la Bucureşti i-au adus eroului un ultim omagiu.

59 afișări
Imaginea articolului Trecătorul mort în atacul din Braşov, înmormântat la Predeal

Casa de schimb valutar din Braşov, locul jafului armat soldat cu doi morţi (Imagine: Zoltan Racz - Mediafax Foto)

Consilierul de stat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale Gheorghe Angelescu a citit decretul prezidenţial privind acordarea post-mortem, lui Gheorghe Dumitru Lala, a Ordinului Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Cavaler, distincţia fiindu-i înmânată tatălui lui Gheorghe Lala.

"Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Cavaler este pur onorific şi vine ca un gest recunoscut din partea statului faţă de o persoană care şi-a adus contribuţia la promovarea dreptăţii", a declarat consilierul prezidenţial.

La slujba de înmormântare a fost prezent şi Ambasadorul Portugaliei la Bucureşti, Alexandre Maria Lindim Vassalo, care a ţinut un discurs, numindu-l pe Gheorghe Lala " bunul meu prieten". El a spus că Gheorghe Lala a emigrat ţnainte de 1989 în Portugalia, unde a lucrat în industria plutei, iar după Revoluţie a revenit în România. Ambasadroul Portugaliei a spus că Lala a promovat în România toate iniţiativele portugheze în domeniul industriei plutei.

"Gheorghe Lala era un bun prieten al Portugaliei, unde şi-a făcut mulţi prieteni. A fost primul om de afaceri român care s-a prezentat la Ambasada Portugaliei după Revoluţia din 1989. A fost mereu lângă noi şi a participat mai ales în ultimii trei ani la toate iniţiativele noastre", a declarat amabasadorul Alexandre Maria Lindim Vassalo.

La înmormântarea lui Lala au fost prezenţi, alături de rudele, colegii şi prietenii acestuia, dar şi de numeroase persoane care au venit să-i aducă un omagiu, primarii din Predeal şi Săcele, prefectul de Braşov, Emil Niţă şi şeful Poliţie braşovene, chestorul Constantin Arişanu.

"A fost un gest de mare curaj gestul făcut de Gheorghe Dumitru Lala, care a dat dovadă de un spirit civic şi un sacrificiu de înaltă conştiinţă şi moralitate", a declarat şeful IPJ Braşo, Constantin Arişanu, care a transmis din partea IPJ condoleanţe familiei lui Lala, precum şi promisiunea că poliţiştii braşoveni vor face tot ce le va sta în puţinţă ca să-l prindă pe cel care a săvârşit fapta.

Slujba de înmormântare a lui Gheorghe Dumitru Lala, bărbatul care a murit în urma jafului armat după ce a sărit în ajutorul angajaţilor casei de schimb valutar împuşcaţi în faţa unităţii, a început, luni, la ora 13.20, în Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena", din Predeal.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al bărbatului de 55 de ani a fost scos din locuinţa sa din Predeal şi dus cu o maşină militară la Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena", din Predeal, fiind escortat de militari.

Citeşte şi:

Gorbunov s-ar fi aflat la antrenament în momentul jafului

IPJ Braşov: Serghei Gorbunov, suspect în cazul asasinatului (Video)

Una din victimele de la Braşov, decorată de preşedinte

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici