Video Trei persoane acuzate că au înfiinţat o fabrică de cannabis în Bihor, trimise în judecată

Trei persoane, între care un cetăţean belgian, acuzate că au înfiinţat o fabrică de cannabis, complet utilată şi autonomă, în localitatea bihoreană Batăr, au fost trimise în judecată de procurorii DIICOT Oradea.

160 afișări

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Inspectoratul de Poliţie Bihor, poliţiştii BCCO Oradea - Serviciul Antidrog, sub coordonarea unui procuror DIICOT Oradea, au finalizat cercetările faţă de Timy Bosman, 37 de ani, cetăţean belgian, Ionel Abrudan, 53 de ani, şi Pavel Romocea, 55 de ani, ambii din Oradea, anchetaţi pentru constituirea unui grup infracţional care a cultivat plante de cannabis în scopul traficării.

Cei trei sunt acuzaţi că au pregătit şi dotat special un imobil din localitatea bihorene Batăr în vederea obţinerii unor culturi de cannabis de calitate.

La percheziţia efectuată în luna mai la imobilul respectiv, în care locuia Bosman, poliţiştii antidrog au ridicat 32 kilograme de plante de cannabis, alte 1,3 kilograme de inflorescenţă de cannabis, precum şi documentaţie amplă privind plantarea, creşterea, întreţinerea şi evoluţia plantelor de cannabis.

Documentaţia era ţinută de belgian şi evidenţia amănunţit evoluţia plantelor, pe fiecare cameră.

Clădirea era structurată pe două niveluri, compartimentate pe 30 de camere, amenajate cu ghivece şi instalaţii electrice costisitoare necesare dezvoltării plantelor. Geamurile imobilului, care avea un generator autonom de curent electric de mare putere, erau total izolate de exterior cu placaje şi spumă poliuretanică, iar în interior erau numeroase dispozitive şi materiale necesare culturii de cannabis, inclusiv o trusă pentru măsurarea umidităţii, PH-ului şi temperaturii.

Într-una dintre halele de la parterul fabricii au fost găsite 800 de ghivece din plastic goale, grămezi mari de pământ special pregătit pentru plante, un generator de aer cald, cu alimentare pe gaz, precum şi material lemnos. De asemenea, au fost descoperite postamente amenajate din lemn, izolate cu folie de umiditate, de culoare neagră, pe care se aflau câte 200 de ghivece în cameră, în care se găseau resturi de plante de cannabis, iar deasupra acestora, la circa doi metri, în fiecare încăpere erau montate dispozitive reflectorizante cu lămpi de iluminat, ventilatoare de aer, filtre de aer, precum şi tubulatură flexibilă de aerisire.

În opt încăperi de la etaj au fost găsite plantaţii şi instalaţii identice, respectiv aproximativ 1.600 de ghivece cu pământ, dotate cu aparatură aferentă şi pregătite pentru plantare. În alte cinci camere erau amplasate ghivece cu 860 de plante de cannabis ajunse la maturitate, pregătite pentru recoltare, dar şi un aspirator special, în cuva căruia se afla inflorescenţă din plantă de cannabis.

"În urma cercetărilor, s-a stabilit că activitatea infracţională a grupului infracţional organizat a avut caracter permanent şi durabil şi s-a desfăşurat în perioada aprilie 2009 - mai 2010, fiind bine planificată şi conspirată", precizează comunicatul Poliţiei.

Belgianul Timy Bosman era cel care, având cunoştinţele de specialitate necesare, a asigurat plantarea, îngrijirea şi recoltarea inflorescenţei plantelor de cannabis, asigurând, totodată, şi paza locaţiei.

Ionel Abrudan a avut ca sarcini alegerea locaţiei, închirierea imobilului, precum şi procurarea diferitelor materiale necesare bunei funcţionări a plantaţiei, el racolându-l şi pe Pavel Romocea, pentru montarea instalaţiilor electrice din hală şi întreţinerea acestora.

Potrivit anchetatorilor însă capul reţelei nu se află în România.

"Anchetatorii au stabilit că această grupare a fost constituită, finanţată şi condusă de către un cetăţean belgian, faţă de care în prezent se efectuează cercetări în colaborare cu autorităţile belgiene, în vederea documentării şi probării activităţii sale infracţionale", se arată în comunicat.

Prin rechizitoriul întocmit de către procurorii DIICOT Oradea, s-a dispus trimiterea celor trei suspecţi în judecată, dintre care belgianul în stare de arest, iar cei doi români în libertate.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă pedepse privative de libertate de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici