Trei sute de petiţii primite la Guvern într-o singură zi privind triplarea taxei de poluare

Sute de români trimit, zilnic, petiţii Guvernului, nemulţumiţi de măsura Executivului de a tripla taxa de poluare auto, unele dintre acestea conţinând injurii, iar altele fiind cereri de scutire de la plată, pe diferite motive.

20 afișări
Imaginea articolului Trei sute de petiţii primite la Guvern într-o singură zi privind triplarea taxei de poluare

Trei sute de petiţii primite la Guvern într-o singură zi privind triplarea taxei de poluare

"Avem circa trei sute de petiţii transmise Guvernului într-o singură zi, ieri (miercuri, n.r.). Unele dintre ele sunt, pur şi simplu, exprimări ale furiei, conţinând injurii şi mesaje triviale la adresa Executivului", au declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, surse guvernamentale.

Potrivit surselor citate, doar maximum cinci la sută dintre cei care au transmis mesaje pe tema triplării taxei de poluare aprobă măsura, susţinând că este oportună pentru un mediu mai curat, pentru un aer mai puţin poluat. Restul conţin fie injurii, fie nemulţumiri şi reproşuri adresate guvernului şi premierului.

Unii dintre nemulţumiţi au criticat faptul că măsura nu a fost anunţată din campania electorală, acuzând "liberalii" de şiretenie. Aceştia sunt nemulţumiţi de faptul că, înainte de alegeri, Guvernul a anunţat doar suspendarea taxei pentru maşini noi, nu şi triplarea ei în cazul celor uzate, considerându-se păcăliţi.

Alţii au simţit nevoia să transmită Executivului faptul că regretă că au votat PNL în recentele alegeri parlamentare. "Am votat cu liberalii şi-acum îmi vine să-mi tai mâna", scrie un cetăţean nemulţumit.

Unii dintre petenţi încearcă să atingă o coardă sensibilă, invocând faptul că măsura recent adoptată de Guvern le-a "stricat" sărbătorile, urându-le membrilor Guvernului să nu se bucure nici ei de liniştea acestora.

Există şi semnatari de petiţii care, invocând motive personale, cer să fie scutiţi de la plata taxei de poluare.

"Unii spun că sunt bătrâni, bolnavi, alţii cer să fie scutiţi de la plata taxei invocând că, după ani de muncă, au ajuns recent să-şi cumpere cea mai bună maşină din viaţa lor, la mâna a doua, dintr-o ţară din Europa de Vest", au mai declarat sursele citate.

Există, printre petenţi, şi unii care se declară "abuzaţi" de decizia Executivului, solicitând, în glumă, să li se impună şi cu ce să se îmbrace, cu cine să se însoare sau unde să-şi petreacă vacanţa. "Nu vreau maşină nouă pentru că nu am bani, iar Logan nu vreau pentru că nu-mi place. Nu vreţi să alegeţi, în locul meu, şi cu ce să mă îmbrac, şi cu cine să mă însor sau unde să-mi petrec vacanţa?", se întreabă, în glumă, unul dintre nemulţumiţi.

Pe de altă parte, forumurile de internet sunt pline de mesaje transmise de oamenii nemulţumiţi de triplarea taxei auto pentru maşinile second hand. Mulţi români critică măsura şi, în cuvinte mai mult sau mai puţin jignitoare, îşi exprimă furia faţă de guvern şi chiar îndeamnă la revoltă. Câţiva nemulţumiţi au creat un forum special pe care discută despre eventuale mişcări de protest în stradă, în mai multe oraşe ale ţării, majoritatea acestora fiind aşteptate în ziua de sâmbătă.

Reprezentanţi ai Primăriei Capitalei au declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că a existat chiar şi o solicitare a unui cetăţean care, invocând faptul că reprezintă două mii de oameni nemulţumiţi de triplarea taxei de poluare, dorea autorizaţie pentru a organiza, sâmbătă, în Bucureşti, un miting de protest.

În urma discuţiilor cu reprezentanţii instituţiei - care i-au explicat că, neavând semnături şi pentru că nu reprezintă nicio organizaţie, nu poate primi acceptul - bărbatul şi-a retras cererea.

(Material realizat de Ovidiu Vanghele, ovidiuv@mediafax.ro)

Citeşte şi:

Guvernul revine şi triplează taxa auto din 15 decembrie

Taxa auto va fi suspendată pentru vehiculele Euro 4

CE: Taxa auto trebuie ridicată şi pentru vehicule rulate înmatriculate în UE până în decembrie 2009

Taxa auto a fost triplată luni, odată cu publicarea în MO

Guvernul triplează taxa auto pentru toate maşinile rulate

Vezi aici cât va fi taxa auto pentru maşinile rulate (Video)

Taxa auto se va tripla şi pentru maşinile noi Euro 4 cu motoare mai mari de 2 litri

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici