Trump va suspenda temporar accesul imigranţilor în SUA, inclusiv loteria vizelor

  • Donald Trump a anunţat că va interzice accesul imigranţilor în Statele Unite ale Americii pentru 60 de zile
  • În felul acesta, locurile de muncă ale americanilor vor fi protejate, consideră preşedintele american
585 afișări
Imaginea articolului Trump va suspenda temporar accesul imigranţilor în SUA, inclusiv loteria vizelor

Trump va suspenda temporar accesul imigranţilor în SUA, inclusiv loteria vizelor

Donald Trump a anunţat că va interzice accesul imigranţilor în Statele Unite ale Americii pentru 60 de zile, pentru a proteja locurile de muncă ale cetăţenilor SUA, scrie Business Insider.

„Suspendând accesul imigranţilor, suntem siguri că americanii sunt primii care vor avea acces la joburi, odată ce economia reporneşte. Ar fi nedrept ca americanii rămaşi fără locuri de muncă să fie înlocuiţi cu imigranţi veniţi din afara ţării”, a spus Trump, marţi, într-o conferinţă de presă pe tema pandemiei de coronavirus.

Preşedintele SUA a precizat că va emite un ordin prin care accesul imigranţilor va fi suspendat pentru 60 de zile. Ulterior, efectele vor fi evaluate de un grup de experţi, care vor analiza dacă este necesară extinderea perioadei.

Donald Trump a precizat că măsura se va aplica doar celor care vor să devină rezidenţi permanenţi sau celor care doresc să obţină dreptul de rezidenţă prin loteria Cartea Verde.  

Trump a respins propunerile de stopare a programelor care permit străinilor să lucreze temporar în SUA, în domenii cum ar fi cel farmaceutic. Potrivit New York Times, preşedintele SUA a decis ca aceste programe să continue după ce mediul de business a reacţionat extrem de dur la ideea că ar fi suspendate.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici