Turiştii blocaţi în Bucegi după ce au fost surprinşi de o avalanşă au reuşit să ajungă la o cabană

Cei trei turişti din Ungaria care s-au rătăcit, sâmbătă, în Masivul Bucegi, după ce au fost surprinşi de o avalanşă, au ajuns singuri la cabana Zănoaga din Bran, după mai bine de 24 de ore petrecute în zăpadă.

28 afișări
Imaginea articolului Turiştii blocaţi în Bucegi după ce au fost surprinşi de o avalanşă au reuşit să ajungă la o cabană

Turiştii blocaţi în Bucegi după ce au fost surprinşi de o avalanşă au reuşit să ajungă la o cabană (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)

Potrivit şefului Salvamont Bran, Florin Boboc, cei trei turişti erau foarte bine echipaţi şi au reuşit singuri să găsească drumul spre cabană.

"Au ajuns cu bine, în jurul orei 15.40, la Zănoaga. Au ajuns singuri. Noi îi căutam degeaba în altă parte. Au avut noroc pentru că erau foarte bine echipaţi. Acum sunt în afara oricărui pericol, nu sunt degeraţi sau răniţi şi au spus că vor pleca spre Săcele, unde vor petrece noaptea", a declarat Boboc .

Echipele mobilizate în zonă pentru căutarea celor trei turişti au fost foramte din 20 de salvamontişti şi jandarmi montani de la Bran.

Cei trei turişti - doi bărbaţi şi o femeie din Ungaria - au rămas blocaţi, sâmbătă, în Masivul Bucegi, după ce au intrat într-o zonă interzisă şi au provocat o avalanşă, fiind luaţi de valul de zăpadă. Cei trei urcaseră pe munte miercuri, din oraşul braşovean Săcele la Vârfu Omu şi fuseseră avertizaţi asupra riscurilor de pe munte, spun salvamontiştii.

Cei trei turişti au coborât, sâmbătă, de la Vârful Scara, situat la 2.422 de metri altitudine, pe traseul Clincea - Bran, un traseu deosebit de dificil şi acoperit cu zăpadă tasată, apoi au continuat să coboare de la refugiul Ţigăneşti şi au intrat într-o zonă interzisă, provocând o avalanşă.

Cei trei turişti au reuşit să iasă singuri de sub valul de zăpadă care i-a surprins şi au cerut ajutor la Dispeceratul Naţional Salvamont.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici