Ucigaşul celor două tinere din Braşov, deferit justiţiei

Procurorii l-au trimis în jdecată pe bărbatul acuzat de uciderea a două tinere din Braşov, între care şi fiica primului adjunct al şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, maiorul Gabriel Motruna.

101 afișări
Imaginea articolului Ucigaşul celor două tinere din Braşov, deferit justiţiei

Ucigaşul celor două tinere din Braşov, deferit justiţiei (Imagine: Mediafax Foto)

George Ionuţ Nicolae (27 de ani) este acuzat de asasinarea Vasilicăi Mihaela Mihai (22 de ani) şi, respectiv, Mădălina Ortansa Motruna (18 ani) - fata primului adjunct al şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, maior Gabriel Motruna.

Procurori ai Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în 12 ianuarie, au dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului George Nicolae, pentru comiterea a două fapte de omor calificat şi deosebit de grav, a două fapte de tâlhărie şi a infracţiunii de înşelăciune.

"Din probele administrate în cauză a rezultat că, în data de 9 noiembrie 2006, în timp ce se afla în apartamentul situat în municipiul Braşov, unde a atras-o intenţionat pentru a-i suprima viaţa pe victima Vasilica Mihaela Mihai în scopul deposedării acesteia de bunurile pe care le avea asupra sa, inculpatul i-a aplicat lovituri repetate cu un topor şi un cuţit, cauzându-i acesteia leziuni care au condus în cele din urmă la decesul victimei. Pe parcursul exercitării de către inculpat a violenţelor, acesta şi-a însuşit două telefoane mobile şi diverse sume de bani în lei şi în euro găsite asupra victimei Vasilica Mihaela Mihai", se arată într-un comunicat eremis, luni, agenţiei MEDIAFAX, de către Biroul de presă al Ministerulu Public.

Potrivit sursei citate, în noaptea de 30 spre 31 august 2007, inculpatul George Ionuţ Nicolae "a aplicat, într-un interval de câteva ore, victimei Mădălina Ortansa Motrună, lovituri cu un cuţit şi o toporişcă, în zona capului, a toracelui şi prin lovitura finală, de secţionare a laringelui, a produs decesul victimei, cu scopul de a o deposeda de bunurile aflate asupra sa şi de a-i facilita totodată pătrunderea în imobilul în care locuia victima, situat în municipiul Braşov pentru a sustrage suma de 103.600 Ron".

După agresarea victimei, arară sursa citată, Nicolae i-a luat cele două telefoane mobile găsite asupra ei, precum şi cheile de la apartamentul în care locuia victima, de unde a sustras suma de 103.600 de lei.

"Uciderea victimei Mădălina Motrună a avut loc în imobilul din strada Cărămidăriei nr.3, unde inculpatul deţinea cu chirie un birou, situat alături de o altă cameră a clădirii în care inculpatul depozitase corpul victimei Vasilica Mihaela Mihai. Ulterior datei de 31 august 2007, inculpatul a demarat demersuri pentru găsirea unei locaţii cât mai sigure în vederea ştergerii urmelor comiterii celor două omoruri, prin ascunderea cadavrelor. În 5 octombrie 2007, acesta a închiriat un imobil situat în municipiul Bacău, unde a deplasat cele două corpuri ale victimelor, loc în care ulterior, la data de 22 iulie 2008 au fost descoperite", precizează comunicatul.

Potrivit anchetatorilor, în perioada septembrie - decembrie 2007, "în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul George Ionuţ Nicolae a indus în eroare partea vătămată Mirela Motrună, cu privire la starea victimei Mădălina Ortansa Motrună, determinând-o pe aceasta să-i remită la trei date diferite, sume de bani în lei, cauzându-i un prejudiciu total de 4.000 de lei".

"Anchetatorii au mai reţinut că o asemănare izbitoare o prezintă situaţia de fapt a celor două victime, în sensul că inculpatul a vizat în primul rând situaţia financiară bună a acestora, reuşind să stabilească relaţii de amiciţie atât cu acestea cât şi cu familiile lor", se arată în comunicat.

Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov.

Citeşte şi

Anchetatorii au reconstituit uciderea celor două tinere din Braşov

Cazul privind uciderea celor două tinere din Braşov, preluat de Parchetul ICCJ

Criminalul din Braşov povesteşte cum le-a ucis pe cele două fete

Bacău: Bărbatul acuzat de uciderea celor două tinere a fost arestat

Tinerele ale căror cadavre au fost găsite la Bacău, ucise la interval de cinci luni

Două cadavre împachetate, găsite într-o casă din Bacău (VIDEO)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici