Udrea: Cine a construit ilegal pe litoral nu putea s-o facă fără acordul tacit al autorităţii locale

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, le-a spus, marţi, deputaţilor din Comisia de administraţie că persoanele care au construit ilegal pe litoral nu puteau să facă acest lucru fără acordul tacit al autorităţilor publice locale.

102 afișări
Imaginea articolului Udrea: Cine a construit ilegal pe litoral nu putea s-o facă fără acordul tacit al autorităţii locale

Udrea: Cine a construit ilegal pe litoral nu putea s-o facă fără acordul tacit al autorităţii locale (Imagine: Mihai Barbu/Mediafax Foto)

"Este evident, pentru toată lumea, că cine a construit, chiar şi ilegal pe litoral, nu putea să construiască fără măcar acordul tacit al autorităţilor publice locale. Cei mai mulţi sunt oameni influenţi din zonă sau oameni cu susţinere la Bucureşti, iar un primar de comună de pe litoralul românesc nu are forţa politică necesară sau se teme să facă lucrul acesta, ca să impună respectarea legii, pentru că legea construcţiilor permite autorităţilor publice locale demolarea construcţiilor ilegale", a spus Udrea.

Ea a făcut aceste precizări după ce a arătat că, săptămâna trecută, a fost emisă o ordonanţă de urgenţă prin care demolarea construcţiilor ilegale de pe litoral intră în atribuţia Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

"Niciun primar, cel puţin în zona litoralului, nu a demolat o construcţie ilegală, a preferat fie să le ignore, să le aprobe tacit, fie să le autorizeze ulterior", a opinat Elena Udrea.

Ea le-a vorbit deputaţilor despre dificultatea pe care a întâmpinat-o de o lună şi jumătate în a face "curăţenie" pe litoral, în privinţa construcţiilor ilegale.

Udrea le-a solicitat sprijinul pentru a putea face exproprieri în zona plajelor şi pe litoralul românesc, arătând că legea exproprierilor nu poate fi modificată decât printr-o iniţiativă legislativă.

Elena Udrea a dat ca exemplu Lacul Belona, arătând că, deşi acesta este un monument, pe malurile acestuia "s-a dezvoltat o reţea de tarabe, chioşcuri, un adevărat bazar". "Nu era voie să se construiască pe malurile lacului Belona de la Eforie Nord, cu toate acestea, acolo s-a dezvoltat o reţea de tarabe, chioşcuri, un adevărat bazar, o mizerie pentru o zonă de la periferia unui oraş, nicidecum ceva potrivit pentru o staţiune cu tradiţii, aşa cum este Eforie Nord", a explicat Elena Udrea.

Ea a arătat că pe zona Lacului Belona, oamenii au devenit proprietari pe plajă şi au construit toate aceste chioşcuri. "Oamenii aceia nu pot fi scoşi din aria respectivă decât prin expropriere", a explicat Udrea, apreciind că acesta este un exemplu de situaţie gravă, permisă de legislaţia anilor trecuţi.

Ministrul a mai spus că este nevoie de un nou cadru legislativ, arătând că ar dori ca măcar din toamnă să poată fi pusă în practică măsura exproprierii şi să fie găsite formule de despăgubire a celor expropriaţi.

Elena Udrea le-a spus deputaţilor din Comisia de adiministraţie că va încerca miercuri să treacă prin Guvern un memorandum de înfiinţare a unui comitet interministerial privind procesul de reformare a legislaţiei şi procedurilor din domeniul amenajării teritoriale şi urbanism, arhitectonicii construcţiilor. Ea a precizat că, pe lângă acest comitet interministerial, se va crea un grup de lucru din care pot face parte şi parlamentarii, arătând că orice decizie se va lua de către acest comitet interministerial, trebuie să treacă prin Parlament sub forma unei iniţiative legislative.

Guvernul a aprobat, în 28 aprilie, o ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei în construcţii. Prin actul normativ, se desfiinţează toate construcţiile cu destinaţie turistică precum şi construcţiile realizate în limita a 200 de metri de la linia de coastă, din staţiunile turistice şi din localităţile aflate pe litoralul Mării Negre, ridicate fără autorizaţie sau cu depăşirea limitei autorizaţiei de construire, aflate pe proprietatea publică sau privată, finalizate sau în curs de execuţie.

Inspectorii Inspectoratului de Stat în Construcţii vor constata starea de ilegalitate, vor înştiinţa MDRT, iar ministerul va soma proprietarii care au la dispoziţie 48 de ore pentru desfiinţarea construcţiilor.

În cazul în care proprietarul nu dă curs somaţiei, desfiinţarea se va face în termen de 24 de ore de către MDRT, cu recuperarea ulterioară a cheltuielilor de la proprietarul construcţiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici