Prima pagină » Social » Un an de mandat la Educație / Daniel David așteaptă sugestii pentru flexibilizarea controversatei programe de română pentru clasa a IX-a / „Să ajute copiii, că, până la urmă, asta vrem”

Un an de mandat la Educație / Daniel David așteaptă sugestii pentru flexibilizarea controversatei programe de română pentru clasa a IX-a / „Să ajute copiii, că, până la urmă, asta vrem”

Primul an de mandat al ministrului Daniel David: zbuciumat, agitat, criticat, invitat să demisioneze. Un ministru controversat, autor al unor decizii deloc populare, la un an de mandat ce culminează cu o altă ceartă: extrem de criticatul draft al programei de limba și literatura română pentru clasa a IX-a.
Un an de mandat la Educație / Daniel David așteaptă sugestii pentru flexibilizarea controversatei programe de română pentru clasa a IX-a / „Să ajute copiii, că, până la urmă, asta vrem”
Sursă foto: Alexandru Dobre / Mediafax Foto
Luiza Moldovan
18 dec. 2025, 18:22, Social

Anul trecut, pe 23 decembrie, Daniel David era numit în funcția de ministru al Educației. A urmat un an de mandat tumultuos, presărat cu multe controverse, la Educație. Profesorii i-au cerut demisia în stradă, studenților le-a tăiat bursele și i-a trimis la muncă, a comasat școlile, obligându-I pe copii să meargă kilometri întregi pe jos la școală.

Ultima boroboață a ministrului Educației: un proiect de reformă a programei de Limba și Literatura Română pentru clasa a IX-a, criticat dur de cercetători ai Academiei Române, de scriitori și de profesori.

Controversatul document al confidențialitate

Mai multe voci din societatea de profil au acuzat grupul de lucru de lipsă de transparență și au comentat în spațiul public că membrii acestuia au fost nevoiți să semneze un act de confidențialitate, obligându-se, deci, să nu desconspire nimic din discuțiile ce au loc pe această temă.

La un an de mandat, Daniel David a oferit unele clarificări cu privire la acest draft de program, în cel mai recent interviu acordat publicației Cultura la Dubă.

„Am făcut, cred eu, o comisie formată din oameni buni”

„În primul rând, dezbaterile sunt mai fierbinți, ca să spun așa, în zona literaturii, nu atât în zona de limbă, gramatică. A fost perioada de consultare publică, am văzut și eu dezbaterile, am primit memorii. Și la sfârșitul perioadei am avut o întâlnire cu coordonatoarea științifică a comisiei. Nu ministrul sau niște birocrați din ministere care nu sunt specialiști în domeniu se apucă să scrie programe.

Eu trebuia să mă asigur că fac o comisie formată din oameni buni. Și am făcut, cred eu, o comisie formată din oameni buni, din zona preuniversitară, din zona Academiei Române, din zona universitară. Coordonatorul este și decanul celei mai mari facultăți de profil din țară, de la Universitatea din București”, a spus David, care a adăugat că așteaptă sugestii pentru o flexibilizare a programei.

„Să fie preluate cât mai multe sugestii”

„Și discuția pe care am avut-o a fost că, ținând cont de intensitatea dezbaterilor, probabil că ar trebui să mai lăsăm o perioadă, am zis o săptămână, dar nu-i bătut în cuie, n-o să numărăm exact șapte zile, pentru că aș vrea cât mai multe sugestii, fiindcă am văzut lumea foarte polarizată și am văzut oameni foarte buni și într-o tabără și în cealaltă.

Să fie preluate cât mai multe sugestii și, unde se pot face flexibilizări care să ajute copiii că, până la urmă, acolo trebuie să ajungem.

Așa că aștept să văd cum se vor integra aceste sugestii și cu ce variantă flexibilă va veni grupul de lucru”.

Tensiuni și acuze

Dezbaterile aprinse pe tema programei școlare scot la iveală o tensiune structurală veche din sistemul românesc de Educație: raportul dintre expertiza academică, realitățile din zona preuniversitară și rolul decidentului politic. Daniel David nu dorește o tranșare autoritară, ci crede într-o formulă de compromis.

Dar tensiunile sunt greu de gestionat, mai ales când sunt dublate de acuzații grele, cum e, de pildă, cea potrivit căreia draftul de programă a fost dictat de la București, de către coordonatoarele de la Facultatea de Litere.

„Nu cred că trebuie să intru în bucătăria internă a unei comisii de specialiști”

Invitat să răspundă în ce măsură reflectă acest lucru așteptările sale, David a răspuns sec că nu s-a amestecat în procedura internă a grupului de lucru.

„Nu știu care a fost procedura internă, dar până la urmă, repet, dacă ministrul trebuie să medieze între specialiști, cred că avem o problemă și am evitat acest lucru. Nu cred că trebuie să intru în bucătăria internă a unei comisii de specialiști, totuși”, a spus ministrul.

„Ăsta este motivul pentru care am prelungit lucrul la programă”

În privința uneia dintre cele mai criticate componente ale programei – direcția cronologică  de studiu al literaturii – David a spus că preferă să-i lase pe specialiști la lucru:

„Ăsta este motivul pentru care am prelungit lucrul la programă, spunându-le celor din comisie, analizați foarte serios, sugestiile bune trebuie integrate, vreau o variantă mai flexibilă, care să nu polarizeze oamenii de valoare din domeniu. Și gândiți pentru copii. Acesta a fost mesajul meu. Aștept să văd ce vom primi”.

Vorbim, deci, de un echilibru dificil între nevoia de stabilitate instituțională și presiunea publică pentru schimbare, într-un an de mandat suficient de zbuciumat pentru Daniel David.

Recomandarea video