Un copil de trei ani a supravieţuit unei căderi de la etajul al patrulea - Mediafax

Un copil de trei ani a supravieţuit unei căderi de la etajul al patrulea

Un copil de trei ani a supravieţuit în mod miraculos unei căderi de la etajul al patrulea al unui bloc din Mangalia, căderea fiindu-i atenuată de o copertină din plastic, starea lui de sănătate fiind stabilă.

92 afişări
Imaginea articolului Un copil de trei ani a supravieţuit unei căderi de la etajul al patrulea

Un copil de trei ani a supravieţuit unei căderi de la etajul al patrulea

Potrivit poliţiştilor din localitate, incidentul s-a petrecut sâmbătă, în jurul orei 13.30, în momentul în care copilul se afla acasă împreună cu frăţiorul său şi mama lor.

La un moment dat, femeia a mers în bucătărie pentru a le pregăti copiiilor ceva de mâncare, moment în care băieţelul de trei ani s-a aplecat prea mult peste fereastra deschisă şi a căzut de la etajul al patrulea al clădirii.

Din fericire, el a aterizat pe o copertină din plastic, aflată la parterul blocului, astfel că în urma căderii s-a ales numai cu câteva răni uşoare.

În prezent, el este internat în spitalul din Mangalia, dar cadrele medicale spun că starea lui este stabilă şi este posibil ca la începutul săptămânii viitoare să fie lăsat să plece acasă.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici