Un grup american vrea să construiască un complex medical la Timişoara. Ce dotări va avea campusul de 300 milioane euro

Un complex medical format dintr-un spital de 600 de paturi, 300 de apartamente, o şcoală şi o grădiniţă, dar şi un centru de pregătire pentru asistente s-ar putea construi în anii următori la Timişoara, investiţia ridicându-se la 300 de milioane de euro, a anunţat preşedintele CJ Timiş, Titu Bojin.

920 afișări
Imaginea articolului Un grup american vrea să construiască un complex medical la Timişoara. Ce dotări va avea campusul de 300 milioane euro

Un grup american vrea să construiască un complex medical la Timişoara. Ce dotări va avea campusul de 300 milioane euro (Imagine. Shutterstock)

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş (CJT), Titu Bojin, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că un grup american doreşte să construiască, la Timişoara, un complex medical care să includă un spital, apartamente, o şcoală, o grădiniţă şi un centru de pregătire pentru asistentele care vor munci aici.

"Ieri (miercuri - n.r.) am semnat protocolul cu un grup de investiţii din SUA, mai exact cu firma GPM, care mă împuterniceşte să propun Consiliului Judeţean Timiş realizarea unui campus spitalicesc. Acest campus ar urma să includă un spital cu 600 de paturi, 300 de apartamente, o şcoală şi o grădiniţă, cu până la 300 de locuri, dar şi un centru de pregătire pentru asistentele care se vor pregăti timp de trei ani şi care vor participa la ce se întâmplă în acest spital", a declarat Titu Bojin.

Potrivit liderului CJ Timiş, în aproximativ trei luni urmează să fie stabilită cu exactitate locaţia unde va fi construit acest complex.

"În trei luni stabilim locaţia, dacă lucrurile decurg bine. În mod normal ar trebui ca locaţia să fie la marginea Timişoarei, în apropierea comunei Giroc, pe locul unei foste unităţi militare. Avem acolo suprafaţa de teren necesară, însă nu s-a stabilit deocamdată suprafaţa exactă. Mai discutăm. Construcţia se va face pe banii lor, CJT dă doar terenul şi infrastructura. Este o investiţie de 300 milioane de euro din partea americanilor", a declarat Bojin.

Potrivit liderului CJ Timiş, odată finalizată această investiţie vor fi create 500-600 de locuri de muncă.

Bojin a mai spus că în luna august, plenul Consiliului Judeţean Timiş va avea de aprobat această investiţie, iar după aprobare, în aproximativ trei luni ar urma să se deschidă şantierul pentru construcţia campusului.

Termenul de finalizare al întregii investiţii ar putea fi fixat peste trei ani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici