Un loc în cămin costă cel puţin 400 de euro

Un loc în cămin este cotat la bursa neagră cu cel puţin 400 de euro, faţă de 250 euro, cât a fost anul trecut, motiv pentru care numărul celor interesaţi de camere a scăzut considerabil, a afirmat, marţi, preşedintele Uniunii Naţionale a Studenţilor din Romania (UNSR), Gabriel Petrea.

3 afișări
Imaginea articolului Un loc în cămin costă cel puţin 400 de euro

Un loc în cămin costă cel puţin 400 de euro

Studenţii care sunt prinşi că îşi vand locul în cămin nu au mare lucru de pierdut, în afară de faptul că sunt puşi pe "o listă neagră" şi nu vor mai beneficia, pe viitor, de repartiţii în cămine, a precizat Petrea, într-o conferinţă de presă.

"Alte sancţiuni, mai grave, le poate da rectoratul fiecărei facultăţi, dar de obicei nu sunt date amenzi sau alte pedepse studenţilor care îşi vand locul. Singurul lucru pe care îl au de pierdut în cazul în care sunt descoperiţi, este că nu vor mai primi loc în alt an", a explicat Petrea.

Potrivit preşedintelui UNSR, studenţii care cumpără un loc în cămin nu sunt daţi afară în cazul în care sunt prinşi - deşi şederea lor este ilegală -, aceştia fiind obligaţi însă să plătească regia de cămin.

Petrea a contactat marţi, în timpul conferinţei de presă, o studentă care afişase un anunţ că vinde un loc de fată în cămin. Potrivit acesteia, locul valora 450 de euro, fiind ultimul preţ, asigurandu-l pe cumpărător că administratorul nu cunoaşte persoana care a primit locul în acel cămin, astfel încat nu vor fi probleme.

Astfel de anunţuri sunt afişate peste tot în cămine iar această practică este folosită în continuare. Însă, din cauză că preţul a crescut faţă de anul trecut, numărul cumpărătorilor a scăzut considerabil.

Din cele 70.000 de cereri pentru un loc în cămin în Bucureşti, doar 30.000 au fost ocupate de titularii de drept.

"O situaţie clară în ceea ce priveşte numărul celor care stau în cămin legal nu o putem avea, deoarece mulţi îşi cumpără ambele locuri, de exemplu într-o cameră cu două paturi, sau într-un control nu putem şti cu exactitate dacă respectivul este în vizită sau stă permanent", a mai spus Petrea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici