Un milion de beculeţe vor lumina Craiova de sărbători. Bradul natural, înlocuit cu unul artificial

Autorităţile din Craiova au început montarea iluminatului festiv, care în acest an se va baza integral pe tehnologia led şi va cuprinde peste un milion de beculeţe. Primăria intenţionează să pornească luminiţele de sărbători în 22 noiembrie.

341 afișări
Imaginea articolului Un milion de beculeţe vor lumina Craiova de sărbători. Bradul natural, înlocuit cu unul artificial

Un milion de beculeţe vor lumina Craiova de sărbători. Bradul natural, înlocuit cu unul artificial

Toate decoraţiunile luminoase vor fi făcute în acest an din beculeţe led, care, potrivit autorităţilor, au un consum de energie mai mic. Primăria a mai decis ca, în 2019, bradul natural de Crăciun să fie înlocuit de unul artificial, realizat numai din leduri.

Va fi un brad artificial deosebit care anul acesta va fi montat în mijlocul patinoarului, pentru că în piaţă se vor monta două corturi de lumini deosebite. (...) Sunt peste un milion de luminiţe. Toate sunt lumini noi, pe led, cu consumul foarte foarte mic, în aşa fel încât efortul financiar pentru perioada de sărbători, în ceea ce priveşte consumul de energie electrică, să fie mic”, a declarat Mihail Genoiu, primarul Craiovei.

Conform contractului cadru încheiat acum câţiva ani, Primăria Craiova plăteşte montarea, demontarea şi mentenanţa ornamentelor. Anul trecut, 150 de mii de lei a achitat administraţia locală pentru iluminatul de sărbători.

„Practic, primăria nu cumpără niciodată piesele care se montează pentru iluminat, ele sunt aduse de operator, iar primăria nu decontează decât manopera de montare şi demontare a lor, iar acest lucru ne conferă nouă posibilitatea ca ghirlandele să fie împrospătate, să fie noi”, a mai spus edilul.

Toate ornamentele care sunt aici sunt nemaipomenite. De ce să zicem că nu sunt. Acuma...astea sunt. Fiecare oraş trebuie să aibă partea lui de investiţie în domeniul ăsta, că n-avem ce face", a spus un craiovean despre becurile montate.

Decorarea oraşului a început de câteva zile şi trebuie să fie gata până în 22 noiembrie, când autorităţile vor să aprindă luminiţele de sărbători.

Taguri:
crăciun,
beculeţe,
brad

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici