Un nou proiect pentru pârtie de schi la Moneasa, după ce pe pârtia veche au fost construite vile

Primăria Moneasa a depus la Ministerul Turismului un proiect pentru realizarea unei noi pârtii de schi în staţiune, în valoare de 1,3 milioane de euro, după ce pe vechea pârtie au fost construite vile, situaţie care a afectat turismul, în scădere cu 10.000 de persoane pe an, spun autorităţile locale

444 afișări
Imaginea articolului Un nou proiect pentru pârtie de schi la Moneasa, după ce pe pârtia veche au fost construite vile

Un nou proiect pentru pârtie de schi la Moneasa, după ce pe pârtia veche au fost construite vile (Imagine: Ghita Porumb/Mediafax Foto)

Primarul comunei arădene Moneasa, Ioan Herbei, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că staţiunea supravieţuieşte datorită programelor guvernamentale prin care aici sunt trimişi la tratamente salariaţi şi pensionari, iar tinerii "sunt tot mai puţini" pentru că singura pârtie de schi din judeţ a devenit neutilizabilă în ultimii trei ani, fiind construite pe ea mai multe vile.

Potrivit primarului, terenul pe care se afla vechea pârtie, clasat ca intravilan, a fost revendicat şi câştigat în instanţă, iar noii proprietari au ridicat construcţii, respectiv vile şi o pensiune.

"În aceste condiţii, fără nicio pârtie, am pierdut cel puţin 10.000 de turişti pe an, iar tinerii care aleg staţiunea noastră sunt tot mai puţini. Supravieţuim cu ajutorul programelor guvernamentale care ne trimit muncitori şi pensionari la tratamente", a spus primarul.

El a explicat că vechea pârtie a fost amenajată în anii 70 şi avea o lungime de 250 de metri, fiind "mereu plină de turişti".

"O staţiune montană nu poate să se dezvolte fără o pârtie. Acum avem în jur de 30.000 de turişti pe an, dar numărul lor ar putea creşte cu 10.000 în sezonul rece, dacă ar exista o nouă pârtie, care ar atrage mulţi turişti tineri şi ar revitaliza întreaga staţiune", a mai spus primarul comunei.

Primăria Moneasa a depus recent la Ministerul Turismului un proiect pentru construcţia unei pârtii de 800 de metri, care ar fi amenajată în nordul staţiunii, la 1,5 kilometri de ieşirea din localitate spre judeţul Bihor.

"Costurile ar fi la 1,3 milioane de euro, iar aici sunt incluse şi tunurile pentru zăpadă artificială. Am depus proiectul la Ministerul Turismului şi am primit promisiuni ferme că va fi finanţat", a mai precizat Ioan Herbei.

În prezent, staţiunea - situată la poalele Munţilor Codru-Moma, la 100 de kilometri de municipiul Arad - are peste o mie de locuri de cazare în hoteluri, pensiuni, vile şi o tabără pentru elevi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici