Un spital modular pentru pacienţii COVID-19 a fost deschis la Sibiu

  • O structură modulară de tip spital a fost deschisă la Sibiu, aici urmând să fie internaţi pacienţii diagnosticaţi cu COVID-19.
  • Unitatea are cabinete, sală de tratament şi 25 de paturi în opt saloane cu grup sanitar propriu şi a costat peste 6 milioane de lei.
542 afişări
Imaginea articolului Un spital modular pentru pacienţii COVID-19 a fost deschis la Sibiu

Un spital modular pentru pacienţii COVID-19 a fost deschis la Sibiu

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu a deschis sâmbătă structura modulară unde vor fi internaţi şi trataţi pacienţii diagnosticaţi cu COVID-19.
Structura modulară de tip spital are cabinete pentru medici, asistente şi registratură, sală de tratament şi 25 de paturi în 8 saloane (cinci saloane a patru paturi fiecare şi trei saloane care au în total cinci paturi).

Toate saloanele sunt dotate cu grup sanitar propriu.

„Aşa cum am promis în şedinţa de Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, structura modulară a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu a fost deschisă sâmbătă 17 octombrie pentru pacienţii COVID pozitiv, după ce vineri după-amiază am primit avizul DSP Sibiu. Structura are un număr de 25 de paturi şi oferă cele mai bune condiţii de cazare şi tratament pentru pacienţii COVID-19. A fost un efort susţinut al tuturor celor implicaţi, de la asistente la medici pentru ca această structură să fie deschisă, fiind asigurate materiale sanitare, echipamente medicale, materiale de curăţenie, dezinfectanţi şi circuite medicale corespunzătoare", a declarat conf.univ.dr. Liliana Coldea, managerul spitalului din Sibiu.

Structura modulară deschisă face parte dintr-un obiectiv de investiţii amplu, care a fost finalizat recent şi care constă în două pavilioane modulare, amplasate în spatele pavilionului chirurgical al spitalului. Acesta are o suprafaţă de circa 750 de mp.

Valoarea totală a proiectului a fost de peste 6 milioane de lei, fondurile fiind asigurate de Consiliul Judeţean Sibiu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici