Un tânăr de 26 de ani din Ilfov, reţinut ca principal suspect pentru asasinarea unei japoneze

Un tânăr de 26 de ani din judeţul Ilfov a fost reţinut, sâmbătă, ca principal suspect pentru asasinarea unei japoneze al cărei cadavru a fost găsit pe liziera unei păduri din localitatea Corbeanca, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

1489 afișări
Imaginea articolului Un tânăr de 26 de ani din Ilfov, reţinut ca principal suspect pentru asasinarea unei japoneze

Un tânăr de 26 de ani din Ilfov, reţinut ca principal suspect pentru asasinarea unei japoneze (Imagine: Shutterstock)

Suspectul, V. Nicolae, urmează să fie prezentat instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă, potrivit sursei citate.

Potrivit anchetatorilor, victima avea 20 de ani şi a fost acostată de către tânăr în incinta Aeroportului Otopeni, unde acesta ar fi condus-o până la terminalul Sosiri. Acolo, suspectul a chemat un taxi şi a plecat de la aeroport împreună cu victima.

Cadavrul japonezei, care era acoperit cu frunze, a fost găsit în cursul zilei de vineri, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

La circa 60-70 de metri distanţă, a fost descoperită valiza victimei.

Suspectul a fost identificat în urma investigaţiilor efectuate de poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale din IGPR şi cei ai Serviciului de Investigaţii Criminale Ilfov, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buftea, precizează IGPR.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici