Un tânăr din Botoşani a fost împuşcat, accidental, în timp ce se afla lângă o pădure

Un bărbat în vârstă de 25 de ani din Botoşani a fost preluat, joi seara, de un echipaj SMURD, după ce a fost împuşcat în zona umărului, poliţiştii făcând verificări în acest moment, pentru a vedea cauzele care au dus la producerea incidentului, transmite corespondentul Mediafax.

4537 afișări
Imaginea articolului Un tânăr din Botoşani a fost împuşcat, accidental, în timp ce se afla lângă o pădure

Un tânăr din Botoşani a fost împuşcat, accidental, în timp ce se afla lângă o pădure

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, un echipaj de Terapie Mobilă Intensivă al SMURD intervine, joi seara, în satul Oneaga, din comuna Cristeşti, pentru a prelua un bărbat de 25 de ani care a fost împuşcat.

Conform reprezentanţilor ISU Botoşani, bărbatul este conştient şi urmează să fie transportat la spital.

La faţa locului a ajuns şi o echipă a Inspectoratului de Poliţie Botoşani care urmează să stabilească circumstanţele în care bărbatul a fost împuşcat.

„În această seară, am fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că un tânăr de 25 de ani ar fi fost împuşcat în zona umărului. Din verificările efectuate până în acest moment, s-a stabilit faptul că acesta, în timp ce se află pe un teren limitrof, lângă o zonă împădurită din localitatea Oneaga, comună Curteşti, împreună cu un prieten, a auzit un zgomot specific unei arme de foc şi a simţit durere în zona umărului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Maria Carp.

Conform sursei citate, tânărul şi-a dat seama abia acasă că are o alică în umăr, motiv pentru care a apelat 112.

„În cauză se efectuează cercetări de către poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Botoşani, pentru stabilirea tuturor imprejurărilor în care s-a produs evenimentul, urmând că în funcţie de rezultatul acestora să se dispună măsuri”, precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
bărbat,
abdomen,
spital

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici