Unele companii de asigurări de viaţă din SUA nu mai încheie poliţe pentru vârstnici

  • Unele companii de asigurări de viaţă din SUA au decis să nu mai primească solicitări din partea vâstnicilor
  • În timp ce unii asiguratori nu mai primesc solicitări din partea persoanelor de peste 80 de ani, altele îi refuză chiar şi pe cei care au împlinit 60 de ani
1277 afișări
Imaginea articolului Unele companii de asigurări de viaţă din SUA nu mai încheie poliţe pentru vârstnici

Unele companii de asigurări din SUA nu mai încheie poliţe pentru vârstnici

Unele companii de asigurări de viaţă din SUA au decis să nu mai primească solicitări din partea vâstnicilor, ţinând cont că persoanele de peste 65 de ani sunt categoria cea mai afectată de pandemia de coronavirus.  
 
Astfel, Prudential Financial, Lincoln National Corp şi Protective Insurance Corp se află printre asiguratorii care au decis să schimbe politicile interne. Prudential şi Protective nu mai primesc aplicaţii din partea persoanelor cu vârsta de peste 80 de ani, în timp ce compania Lincoln a decis să amâne aprobarea solicitărilor depuse de persoane care se află în această grupă de vârstă, scrie Reuters. 
 
De asemenea, Mutual of Omaha Insurance şi Penn Mutual Life Insurance au anunţat că nu vor mai primi, pentru o anumită perioadă, aplicaţii din partea persoanelor ce au peste 70 de ani.
 
Totodată, compania Securian Financial a transmis că nu va mai accepta solicitări venite din partea persoanelor ce au peste 71 de ani, cel puţin până pe data de 15 iunie. 
 
Unele companii de asigurări au decis chiar să nu încheie poliţe de asigurare pentru persoanele de peste 60 de ani. Cei aflaţi în această categorie de vârstă erau considerate persoane eligibile înainte de pandemie, chiar dacă sufereau de boli cronice, cum ar fi diabet. 
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici