Unităţile miniere vor primi subvenţii reduse cu 14% faţă de 2008

Unităţile miniere vor primi subvenţii unitare pe produs şi pentru protecţia socială într-un cuantum diminuat cu 14% faţă de nivelul din 2008, până la aprobarea proiectului de buget pentru 2009 şi a noilor subvenţii, a decis Executivul prin hotărâre adoptată în şedinţa de vineri.

12 afișări
Imaginea articolului Unităţile miniere vor primi subvenţii reduse cu 14% faţă de 2008

Unităţile miniere vor primi subvenţii reduse cu 14% faţă de 2008

"Până la aprobarea legii bugetului de stat pe anul 2009 şi aprobarea de către Guvern a subvenţiilor pe produse şi a subvenţiilor privind protecţia socială acordate companiilor, societăţilor naţionale din sectorul minier care se subvenţionează în 2009 se aplică subvenţiile unitare pe produs şi subvenţiile privind protecţia socială aprobate pentru 2008, diminuate cu 14%", se arată într-un comunicat al Executivului.

Subvenţiile vor fi acordate lunar, în cuantum de până la 1/12 din prevederile bugetare aprobate pe 2008 cu această destinaţie în bugetul ordonatorului principal de credite cu atribuţii în domeniul sectorului minier, conform hotărârii de guvern.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici