Uniunea Transportatorilor: Proiectul referitor la anvelopele de iarnă este neclar şi poate constitui o problemă

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) consideră că proiectul referitor la obligativitatea echipării autovehiculelor comerciale cu anvelope de iarnă ar putea reprezenta o problemă cu implicaţii majore în activitatea transportatorilor, în lipsa unor formulări clare.

188 afișări
Imaginea articolului Uniunea Transportatorilor: Proiectul referitor la anvelopele de iarnă este neclar şi poate constitui o problemă

UNTRR crede că proiectul referitor la anvelopele de iarnă este neclar şi poate constitui o problemă (Imagine: Mihaela Cokocariu/Mediafax Foto)

"UNTRR consideră că definiţia privind anvelopele de iarnă cuprinsă în legislaţia europeană poate fi utilizată în legislaţia privind utilizarea echipamentelor de iarnă din România, totodată atenţionând asupra formelor legale privind modalităţile prin care organele de control vor putea constata dacă anvelopele respectă sau nu legislaţia", se arată într-un comunicat al UNTRR remis, joi, agenţiei MEDIAFAX.

UNTRR propune ca definirea anvelopelor de iarnă să conţină obligativitatea omologării acestora în conformitate cu o directivă a Comisiei Europene din 1992 şi să aibă inscripţia M+S sau M.S sau M&S, conform Regulamentul CEE-ONU nr. 30.

Totodată, Uniunea consideră că obligativitatea utilizării anvelopelor de iarnă o perioadă lungă de timp, respectiv 1 noiembrie-15 martie, trebuie corelată cu condiţiile meteo.

Astfel, dacă la 1 martie, temperatura este de peste 7 grade Celsius şi drumul este uscat, autorităţile nu ar trebui să aplice amenzi.

Potrivit unui document aflat în lucru la Ministerul Transportatorii, circulaţia vehiculelor de mare tonaj ar putea fi interzisă pe timpul iernii fără anvelope speciale, începând cu 1 noiembrie.

De asemenea, Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) solicită o întâlnire cu ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, pentru a discuta obligativitatea montării cauciucurilor de iarnă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici