Universitatea „Babeș-Bolyai”, după votul din Senat privind identitatea de gen: „Suntem stupefiaţi” / Reacţia ANOSR

Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca se declară „stupefiată” de votul din Senat de modificare a Legii Educaţiei prin care se interzic activitățile în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identității de gen.

10374 afișări
Imaginea articolului Universitatea „Babeș-Bolyai”, după votul din Senat privind identitatea de gen: „Suntem stupefiaţi” / Reacţia ANOSR

Universitatea „Babeș-Bolyai”, după votul din Senat privind identitatea de gen: "Suntem stupefiaţi "/ Reacţia ANOSR

Conducerea UBB anunţă că se pronunță împotriva oricărui tip de intruziune politică sau ideologică asupra ştiinței/mediului academic.

„Am constatat cu stupefacţie că într-un act legislativ adoptat de Parlamentul României – prin votul acordat în Senatul României pentru modificarea Legii Educației Naționale – se interzic în instituțiile de învățământ, deci și în universități, <<activitățile în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identității de gen, înțeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași>>”, au spus reprezentanţii universităţii clujene.

Aceştia susţin că problema majoră în acest caz este că, prin formulările vagi ale legii, pe lângă punerea sub semnul întrebării a unor programe/ cursuri/ cercetări/ specializări universitare deja existente, ”o teorie academică poate deveni interzisă prin lege”.

Conducerea UBB susţine că o teorie academică se testează academic și supraviețuiește sau dispare în urma acestor teste derulate în condiţii etice, nu altfel.

”Suntem încrezători că, în ceea ce priveşte varianta actuală a textului de lege, vorbim despre o scăpare care va fi corectată”, precizează conducerea UBB.

Reprezentanții UBB consideră un astfel de demers riscant pentru știință/mediul academic și cere forurilor competente să prevină crearea unui precedent nedorit pentru mediul academic și activitatea științifică.

UBB este una din cele mai importante comunități academice din România, cu aproape 50.000 de membri.

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) şi Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) au condamnat la rândul lor decizia.

"Cerem Preşedintelui României, Klaus Iohannis, să respingă această lege care contravine principiilor constituţionale ale nediscriminării cât şi reglementărilor europene şi multor convenţii internaţionale asumate de România, printre care Convenţia de la Istanbul, care joacă un rol esenţial în combaterea violenţei de gen", au precizat  organizaţiile într-un comunicat emis.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici