Personalul care asigură revizia vagoanelor a observat scurgeri de conţinut dintr-un vagon al unui tren de marfă şi a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, care a decis închiderea traficului feroviar pe raza staţiei Videle până la intervenţia echipei de mentenanţă a operatorului privat de marfă, precizează un comunicat al Companiei de Căi Ferate.
Trenul de marfă, compus din 20 de vagoane, aparţine operatorului privat Transferoviar Grup şi asigura un transport de propilenă în relaţia Palas – Râureni.
Până la redeschiderea traficului în condiţii de siguranţă, trenurile care circulă în relaţia Bucureşti Nord – Roşiori – Craiova – Timişoara şi tranzitează staţia Videle vor fi oprite în gările de pe traseu.
CFR SA a redeschis circulaţia feroviară pe în staţia Videle
Traficul feroviar pe raza staţiei Videle a fost reluat începând cu ora 11.05, pe liniile 1-6, vagonul din care s-au înregistrat scurgeri de conţinut fiind scos din compunerea trenului şi retras pe o linie secundară.
„Menţionăm faptul că cele 4 trenuri de călători care au staţionat temporar, în gările de pe traseu, şi-au reluat traficul în condiţii de siguranţă”, încheie comunicatul CFR SA.