Urmărire ca-n filme, după un şofer fără permis (Video)

Poliţiştii din Piteşti au tras, în noaptea de sîmbătă spre duminică, 12 focuri de armă pentru imobilizarea unui tânăr în vîrsta de 25 de ani aflat la volanul unui autoturism care nu a oprit la semnalul agenţilor de circulaţie, dar a oprit într-un copac, fiind rănit şi el şi pasagerul din dreapta sa.

355 afișări
Imaginea articolului Urmărire ca-n filme, după un şofer fără permis (Video)

Urmărire ca-n filme, după un şofer fără permis

Urmărirea, începută în faţa stadionului din Piteşti, s-a încheiat după şapte kilometri, în comună Moşoaia, după ce şoferul urmărit a scăpat volanul din mîini şi s-a oprit într-un copac.

Potrvit comisarului şef Mihai Neagoe, şeful Poliţiei Piteşti, şoferul şi pasagerul din dreapta sa au ajuns la spital escortaţi de mascaţi.

"Nu au oprit la semnalul agenţilor de circulaţie, 6 din cele 12 gloanţe trase de poliţiştii de la Rutieră au nimerit în plin Opel-ul care avea plăcuţele de înmatriculare expirate. Şoferul fugar nu avea permis de conducere. A avut o tentativă de oprire, dar nu s-a oprit, a accelerat şi a continuat fugă de poliţie. A declarat ulterior că s-a speriat de poliţişti, iar rănile uşoare suferite de cei doi au fost provocate de impactul cu copacul, nu de gloanţele trase de poliţişti.", a declarat comisar şef Mihai Neagoe, şeful Poliţiei Piteşti.

Conducătorul auto şi celălalt pasager au primit ingrijri medicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă Argeş, dar nu au rămas internaţi.

Tânărul este cercetat acum pentru conducere fără permis şi conducerea unui autoturism neînmatriculat.

Video Ştirile ProTV

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici