Vâlcea: Inundaţii în 13 localităţi în urma precipitaţiilor din ultimele trei zile

Precipitaţiile căzute în perioada 18 - 20 noiembrie în judeţul Vâlcea au avut ca efect inundarea a zeci de case şi hectare de teren agricol şi distrugerea parţială a carosabilului mai multor drumuri comunale, judeţene şi naţionale din acest judeţ.

2 afișări
Imaginea articolului Vâlcea: Inundaţii în 13 localităţi în urma precipitaţiilor din ultimele trei zile

Vâlcea: Inundaţii în 13 localităţi în urma precipitaţiilor din ultimele trei zile

"Cantităţile mari de apă care au căzut pe teritoriul judeţului Vâlcea au afectat 13 localităţi: Băbeni, Brezoi, Horezu, Bărbăteşti, Frânceşti, Lăpuşata, Laloşu, Pietrari, Stoeneşti, Şirineasa, Tomşani, Vlădeşti şi Bujoreni. Au fost inundate 28 de locuinţe, două în Horezu, una în Şirineasa şi 25 la Stoeneşti. Apa din casele oamenilor a fost scoasă de pompierii militari cu patru motopompe. În comuna Frânceşti, râul Bistriţa a inundat baza sportivă din satul Genunei. Ploile au mai inundat 69 de hectare de teren agricol şi au fost afectate nouă poduri. În localităţile Pietrari şi Stoeneşti apele au distrus şi 12 kilometri apărări de mal", a declarat, marţi, subprefectul judeţului Vâlcea, Radu Renga.

Apele au afectat şi infrastructura a opt artere comunale şi judeţene: DC 143 Horezu - Olari Tănăseşti, DC 152 Pietrari de Sus - Negruleşti, DC 153 Manta - Paţâreşti şi DC Vlădeşti – Valea Ursului, DJ 665 Mariţa- Vaideeni - Horezu, DJ 646 C Băluţoaia - Mănăstirea Surupatele, DJ 676 A Fârtăţeşti şi DJ 676 A Giuleşti - Dozeşti- Roşiile.

Pe DN 7A, între Voineasa şi Obârşia Lotrului, între kilometrii 49 - 63 şi 63 - 81 se circulă în condiţii de iarnă, carosabilul fiind acoperit cu zăpadă.

"Din cauza precipitaţiilor, luni, a fost închisă şi circulaţia feroviară pe linia Băbeni - Popeşti. Râul Luncavăţ s-a revărsat şi apa a ajuns la un metru de terasamentul căii ferate la kilometrii 8 + 450 - 8 + 550. Astăzi, reprezentanţii CFR lucrau în zonă la refacerea terasamentului", a precizat subprefectul Renga.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici