Prima pagină » Social » Vâlcea: Treisprezece persoane, rănite într-un accident în care a fost implicat un microbuz

Vâlcea: Treisprezece persoane, rănite într-un accident în care a fost implicat un microbuz

Treisprezece persoane au fost rănite, miercuri dimineaţă, pe DN 64, în judeţul Vâlcea, după ce microbuzul în care se aflau a derapat şi s-a oprit într-un şanţ de pe marginea drumului.
Vâlcea: Treisprezece persoane, rănite într-un accident în care a fost implicat un microbuz

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, Alina Teodorescu, accidentul a avut loc în localitatea Râureni, primele informaţii arătând că şoferul microbuzului a adormit la volan,
iar maşina a derapat şi s-a oprit într-un şanţ de pe marginea drumului, rămânând aplecată pe partea dreaptă, fără a se răsturna.

În urma accidentului, au fost răniţi toţi cei 12 pasageri din microbuz, precum şi şoferul.

Echipajele medicale ale Serviciului de Ambulanţă Vâlcea şi SMURD ajunse la faţa locului i-au preluat pe răniţi, transportându-i la spital pentru investigaţii medicale, starea acestora nefiind gravă.

Traficul în zonă nu este blocat.