VALENTINE'S DAY | Peste 100 de semafoare dintr-un oraş din România luminează sub formă de INIMI în loc de culoarea roşie | FOTO

În municipiul Buzău culoarea roşie a semafoarelor apare, începând de miercuri, sub forma unor inimioare, autorităţile dorind astfel să marcheze Ziua Îndrăgostiţilor şi Dragobetele. Inima nu este doar un îndemn la iubire, ci şi obligativitatea de a opri la culoarea roşie, spune viceprimarul.

2129 afișări
Imaginea articolului VALENTINE'S DAY | Peste 100 de semafoare dintr-un oraş din România luminează sub formă de INIMI în loc de culoarea roşie | FOTO

VALENTINES DAY | Peste 100 de semafoare dintr-un oraş din România luminează sub formă de INIMI în loc de culoarea roşie

La peste 100 de semafoare din Buzău, de miercuri, obişnuita culoare roşie a fost înlocuită cu o inimă, decizia aparţinând autorităţilor, care au dorit să marcheze Ziua Îndrăgostiţilor, dar şi Dragobetele.

Viceprimarul municipiului Buzău, Ionuţ Apostu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că peste 100 de semafoare aflate pe principalul bulevard au o inimă în loc de culoarea roşie.

”Au fost montate aceste inimi pe Bulevardul Unirii, care traversează practic municipiul. Este o inimă confecţionată din carton şi pusă între lampă şi sistemul de iluminare. Nu pune în pericol siguranţa circulaţiei. Mai mult, pe lângă îndemnul la iubire, noi atragem atenţia şoferilor să nu uite semnificaţia culorii roşii, adică să oprească”, a declarat Apostu.

Viceprimarul a spus că ideea a fost bine primită de buzoieni, care s-au declarat încântaţi.

”Aşa ceva a fost anul trecut la Constanţa, mi-a povestit primarul de acolo. Am zis şi noi să o punem în practică, iar oamenii sunt chiar foarte încântaţi. E o chestiune inedită pentru a marca altfel luna iubirii. E frumos, mai ales că ideea a fost bine primită”, a afirmat viceprimarul din Buzău.

Semafoarele vor lumina sub formă de inimi până în data de 8 martie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici