Vârful valului Omicron a fost depăşit fără creşterea numărului de decese, în Africa de Sud

Africa de Sud anunţă că a depăşit vârful valului Omicron fără o creştere semnificativă a numărului de decese.

10857 afișări
Imaginea articolului Vârful valului Omicron a fost depăşit fără creşterea numărului de decese, în Africa de Sud

Vârful valului Omicron a fost depăşit fără creşterea numărului de decese, în Africa de Sud

Toţi indicatorii sugerează că ţara a depăşit vârful celui de-al patrulea val al pandemiei”, au transmis autorităţile într-un comunicat.

Este anunţată şi ridicarea unor restricţii sanitare, în special a carantinei de noapte, potrivit ANSA.

„Contaminările noi au scăzut cu aproape 30% săptămâna trecută (89.781), comparativ cu săptămâna precedentă (127.753). Iar internările în spital au scăzut în opt din nouă provincii, deşi varianta Omicron este foarte transmisibilă, ratele de spitalizare au fost mai mici decât în valurile anterioare".

Omicron, cu un număr mare de mutaţii care ridică probleme legate de rezistenţa la vaccin, a fost identificat pentru prima dată în Africa de Sud la sfârşitul lunii noiembrie. A devenit rapid dominant, provocând o creştere exponenţială a numărului de infecţii, ajungând la peste 26.000 de cazuri zilnice până la jumătatea lunii decembrie, potrivit statisticilor oficiale.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), această variantă este prezentă în aproximativ o sută de ţări.

Extrem de contagioasă, aceasta afectează şi persoanele vaccinate sau care au fost deja infectate cu virusul.

Ţara oficial cea mai afectată, Africa de Sud, are peste 3,4 milioane de cazuri şi 91.000 de decese cauzate de Covid-19. În ultimele 24 de ore, au fost detectate mai puţin de 13.000 de cazuri.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici