Varianta 4 pentru proba la alegere din sesiunea specială a tezelor cu subiect unic

Elevii claselor a VIII-a care au lipsit motivat la prima sesiune a tezelor cu subiect unic au de rezolvat, vineri, varianta cu numărul 4 pentru proba la alegere dintre Istorie sau Geografie din sesiunea specială, acesta fiind ultima zi de examinări.

3 afișări
Imaginea articolului Varianta 4 pentru proba la alegere din sesiunea specială a tezelor cu subiect unic

Varianta 4 pentru proba la alegere din sesiunea specială a tezelor cu subiect unic

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT), vineri la ora 8.45, în prezenţa Comisiei Naţionale de organizare, a fost extrasă varianta cu numărul 4 pentru ultima probă din cadrul perioadei speciale pentru susţinerea tezelor cu subiect unic: proba la alegere între Geografie şi Istorie.

La acest test sunt aşteptaţi să participe peste 6.400 de elevi de clasa a VIII-a amânaţi în semestrul I.

În intervalul orar imediat următor, cele 217 centre de comunicare din ţară vor prelua, decripta şi multiplica variantele de subiect. Acestea vor fi distribuite către unităţile de învăţământ până la ora 11.30. Proba este programată să înceapă la ora 12.00, iar durata susţinerii este de două ore din momentul primirii subiectelor de către fiecare elev.

Subiectele au un grad de dificultate mediu şi sunt elaborate în cadrul Centrului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar, conform programei şcolare parcurse până la data desfăşurării tezei şi cu temele selectate din programa şcolară.

Tezele vor fi evaluate în centre special desemnate în acest sens. Fiecare lucrare va fi evaluată de doi profesori, alţii decât cei din unităţile de învăţământ de la care provin tezele. Baremul unic de evaluare şi notare va fi postat pe site-ul MECT după desfăşurarea probei. Activitatea de evaluare va dura maxim trei zile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici