Vasile Turcu s-a prezentat la DNA

Acţionarul FC Dinamo, Vasile Turcu, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), la intrarea în sediul instituţiei acesta declarând că a fost citat de procurorii anticorupţie, dar că nu ştie exact pentru ce a fost chemat.

13 afișări
Imaginea articolului Vasile Turcu s-a prezentat la DNA

Vasile Turcu s-a prezentat la DNA (Imagine: Mediafax Foto)

Vasile Turcu a ajuns la sediul DNA în jurul orei 12.00, acesta precizând că la întâlnirea cu procurorii vor fi prezenţi şi avocaţii lui.

Acţionarul FC Dinamo, Vasile Turcu, a declarat la ieşirea din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), unde a stat aproximativ o oră, că a fost chemat pentru "de toate", pentru transferuri şi fotbal.

Întrebat în ce dosar a fost citat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie, Vasile Turcu a refuzat să răspundă, spunând doar că a fost chemat la DNA pentru că această instituţie îşi reclădeşte imaginea.

Avocatul acestuia, Viorel Ursu, a refuzat să comenteze motivele privind citarea clientului său la DNA.

La sfârşitul lunii mai, Vasile Turcu a mai fost audiat de procurorii anticorupţie, ca martor în dosarul privind transferurile de fotbalişti, potrivit declaraţiei acestuia. Acesta afirma la aceea dată că toţi cei 12 jucători din acest dosar au fost transferaţi legal.

Tot în luna mai, procurorii anticorupţie i-au audiat, în acelaşi dosar, şi pe directorul pentru relaţii internaţionale din cadrul Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Florin Prunea, dar şi pe fostul acţionar la FC Dinamo Vladimir Cohn şi pe fotbalistul Cosmin Contra.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie anchetează transferurile unor fotbalişti în străinătate din perioada 1990-2006, în acest caz fiind vizaţi mai mulţi oameni de fotbal. În privinţa transferurilor de fotbalişti, până în prezent au fost audiaţi de procurorii anticorupţie mai mulţi conducători de cluburi, impresari şi fotbalişti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici