Vaslui: Adolescentă de 16 ani, violată de fratele său

Un bărbat de 24 de ani din localitatea vasluiană Odaia Bursucani este cercetat de poliţişti pentru că şi-ar fi violat sora, după ce a fost părăsit de iubită.

284 afișări
Imaginea articolului Vaslui: Adolescentă de 16 ani, violată de fratele său

Vaslui: Adolescentă de 16 ani, violată de fratele său (Imagine: Mediafax Foto)

Potrivit primelor cercetări, Costel Matei a venit beat într-o seară, săptămâna trecută, şi ar fi obligat-o pe sora sa în vârstă de 16 ani să întreţină raporturi sexuale cu el, în ciuda opoziţiei adolescentei. Poliţiştii au mai stabilit că tânărul fusese părăsit de câteva zile de iubita lui, cu care trăia împreună de mai multă vreme, din cauza comportamentului agresiv al acestuia.

"Tânărul este cercetat în prezent în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol şi incest. Din cauza climatului familial, cei doi locuind împreună fără nici unul dintre părinţi, s-a dispus măsura internării minorei într-un centru de plasament din Bârlad", a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Cercetările sunt continuate de Biroul Poliţiei Rurale Bârlad, iar dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă până la 18 ani de închisoare.

Fata va beneficia de consiliere din partea psihologilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici