Vitalie Proca: Nu sunt vinovat absolut cu nimic

Vitalie Proca a fost dus, miercuri, la Parchetul Tribunalului Bucureşti pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat că, în noiembrie 2012, a împuşcat un tânăr pe o stradă din cartierul Vitan din Capitală, pe care l-a confundat cu Dumitru Puiu Mironescu, el declarând că este nevinovat.

372 afișări
Imaginea articolului Vitalie Proca: Nu sunt vinovat absolut cu nimic

Vitalie Proca (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Vitalie Proca a spus, la ieşirea de la Parchetul Tribunalului Bucureşti, că nu este vinovat "absolut cu nimic".

Purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Bucureşti, Corina Paraschivescu, a declarat că Vitalie Proca a fost adus miercuri din arest pentru a fi audiat, însă acesta a spus că îşi rezervă dreptul de a nu face nicio declaraţie.

"La data de 18 noiembrie 2013 a fost finalizată procedura de extrădare din Federaţia Rusă a inculpatului Proca Vitalie. La aceeaşi dată acesta a fost audiat de Tribunalul Bucureşti ca urmare a emiterii a unui mandat de arest în lipsă împotriva acestuia în cursul lunii ianuarie 2013. În cursul zilei de azi (miercuri, n.r.) a fost prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru audieri, însă acesta şi-a rezervat pentru acest moment dreptul de a nu face nicio declaraţie", a spus Corina Paraschivescu.

Vitalie Proca a fost extrădat din Moscova, fiind adus luni în ţară de o escortă a Poliţiei Române. Extrădarea lui Vitalie Proca este prima care se realizează din Federaţia Rusă, potrivit Poliţiei Române.

Tribunalul Bucureşti a confirmat, luni, mandatul de arestare preventivă emis în 18 ianuarie pe numele lui Vitalie Proca, în dosarul în care este cercetat pentru tentativă de omor şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

În dosarul privind atacul armat din cartierul Vitan din Capitală, procurorii Parchetului Tribunalul Bucureşti i-au trimis în judecată, la 1 august, în stare de arest preventiv, pe fraţii Anton-Bogdan şi Nicolae-Răzvan Mararu, ambii acuzaţi de instigare la tentativă de omor calificat şi instigare la nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Bogdan şi Răzvan Mararu au fost arestaţi în 13 februarie, fiind acuzaţi că, în toamna anului trecut, l-au pus pe Vitalie Proca să-l ucidă pe Dumitru "Puiu" Mironescu, pentru a se răzbuna.

Totodată, procurorii continuă cercetările, într-un dosar separat, faţă de Vitalie Proca şi Ion Druţă, pe numele cărora au fost emise mandate de arestare în lipsă.

În 26 noiembrie 2012, pe o stradă din cartierul Vitan din Capitală, Vitalie Proca l-a împuşcat în cap şi în piept, cu un automat Kalaşnikov şi un pistol Makarov, pe Răzvan Isăilă, în vârstă de 26 de ani, pe care l-a confundat cu Puiu Mironescu. Isăilă a fost dus atunci la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, unde a fost salvat după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale.

Parchetul Tribunalului Bucureşti a dispus, în 17 ianuarie, începerea urmăririi penale faţă de Vitalie Proca, pentru tentativă de omor calificat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Proca a fost prins în 6 februarie, la Moscova, în baza unui mandat emis în 18 ianuarie de Tribunalul Bucureşti. Acesta era căutat şi de Scotland Yard, pentru o tentativă de omor asupra bancherului rus German Gorbunţov, pe care l-a împuşcat, de şase ori, la Londra, cu o armă semiautomată.

În 5 iulie, procurorii au extins cercetările în cazul atacului armat din cartierul Vitan, dispunând începerea urmăririi penale şi în cazul lui Ion Druţă, zis "Vanea", cetăţean moldovean, pentru complicitate la tentativă de omor calificat şi complicitate la nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Ion Druţă este acuzat că, la cererea fraţilor Mararu, l-a angajat pe Vitalie Proca pentru uciderea lui Dumitru "Puiu" Mironescu, l-a adus în România şi i-a transmis informaţiile pentru executarea faptei.

În 6 iulie, Tribunalul Bucureşti a emis un mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Ion Druţă, la solicitarea procurorilor. Totodată, instanţa a emis pentru Ion Druţă un mandat european de arestare şi un mandat de urmărire internaţională. Ion Druţă a fost prins în 12 iulie, în Republica Moldova, potrivit procurorilor Parchetului Capitalei.

Anchetatorii au stabilit că, în toamna anului 2012, pe fondul unui conflict mai vechi, Bogdan şi Răzvan Mararu, prin intermediul lui Ion Druţă, l-au angajat pe Vitalie Proca, cetăţean moldovean, "asasin profesionist", pentru a-l ucide pe Ioan Dumitru Mironescu.

Ion Druţă a mers în localitatea Roznov, în noaptea de 20 spre 21 octombrie 2012, la domiciliul lui Răzvan Mararu, unde acesta şi fratele lui Bogdan i-au spus că vor să angajeze un asasin plătit pentru uciderea lui Dumitru Mironescu. Ulterior, Răzvan Mararu a păstrat legătura telefonic cu Ion Druţă, susţin anchetatorii.

În urma discuţiilor cu fraţii Mararu, Ion Druţă i-a facilitat lui Vitalie Proca obţinerea vizei de şedere în România, invitaţia necesară obţinerii acestei vize fiind făcută de către martorul P.I., un apropiat al lui Druţă. Proca a intrat în România la 14 noiembrie 2012, prin vama Sculeni, judeţul Iaşi, au precizat procurorii.

În 16 noiembrie 2012, Druţă s-a întors în Republica Moldova, de unde a asigurat comunicarea dintre fraţii Mararu şi Proca.

După plecarea lui Ion Druţă, Proca l-a confundat pe Dumitru Mironescu cu Răzvan Isăilă, pe care l-a urmărit în perioada 16-26 noiembrie 2012, în zona imobilului acestuia, din strada Ion Morţun, Sector 3.

"Ulterior, în seara de 26 noiembrie 2012, în jurul orelor 18.10, rulând cu viteză redusă cu autoturismul marca Audi A6, de culoare gri metalizat, cu nr. de înmatriculare CC 2756 PB, inc. Proca Vitalie a executat mai multe focuri de armă cu pistolul mitralieră AK74, asupra părţii vătămate I.M.N.R. - care tocmai parca autoturismul marca Mercedes clasa E, cu nr. de înmatriculare B-811-MIR în parcarea de reşedinţă - după care, observând că aceasta nu a decedat, a coborât din autoturism şi, folosind pistolul Makarov calibrul 9 mm pe care îl avea asupra sa, s-a îndreptat către partea vătămată şi a executat mai multe focuri de armă asupra sa prin geamul portierei dreapta şi parbriz. Apoi a aruncat armele folosite la locul atacului, s-a urcat în autoturismul cu care venise şi a fugit de la faţa locului", potrivit procurorilor.

În 27 noiembrie 2012, Vitalie Proca a plecat din Bucureşti spre Iaşi cu un microbuz de transport public, iar pe 2 decembrie a ieşit din România, prin vama Sculeni.

În urma atacului armat din 26 noiembrie 2012, din cartierul Vitan din Capitală, comandat de fraţii Mararu, Puiu Mironescu a plănuit un atentat, pentru a-l ucide pe Bogdan Mararu. Astfel, în noaptea de 10 spre 11 ianuarie, în jurul orelor 02.20, la comanda lui Mironescu, mai multe persoane au amplasat un dispozitivul exploziv sub autoturismul lui Bogdan Mararu, fratele lui Gheorghiţă Mararu, asasinat în noiembrie 2010.

Dumitru "Puiu" Mironescu a fost acuzat că a comandat asasinarea lui Bogdan Mararu, fiind trimis în judecată de procurorii DIICOT, alături de cinci persoane care în noaptea de 10 spre 11 ianuarie au pus un dispozitiv exploziv sub maşina lui Mararu.

În 14 noiembrie 2010, fratele lui Bogdan şi Răzvan Mararu, Gheorghiţă, lider al lumii interlope nemţene, a fost ucis într-o cafenea din Piatra Neamţ, iar asasinarea acestuia a generat ample dezvăluiri care au provocat cel mai mare scandal din Ministerul de Interne, soldat cu destituirea şefului Poliţiei Române Petre Tobă şi a secretarului de stat Dan Fătuloiu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici