Voinea a vorbit, într-un interviu pentru , despre procesul soţilor Ceauşescu

Generalul magistrat Dan Voinea, cel care a întocmit rechizitoriul soţilor Ceauşescu în decembrie 1989, pe baza căruia aceştia au fost condamnaţi la moarte, a vorbit pentru publicaţia franceză L’Express despre procesul dictatorului, susţinând că nu are niciun regret legat de faptele sale.

468 afișări
Imaginea articolului Voinea a vorbit, într-un interviu pentru , despre procesul soţilor Ceauşescu

Procurorul Dan Voinea a vorbit, într-un interviu pentru L'Express, despre procesul soţilor Ceauşescu

Voinea a povestit cum, în 25 decembrie 1989, a primit un telefon pe când se afla în biroul procurorilor militari, cu ordinul de a se deplasa de urgenţă la Târgovişte. Procurorul, pe atunci în vârstă de 39 de ani, a spus că niciun magistrat în vârstă nu vroia să facă parte din echipa de jurişti improvizată.

"Eram conştienţi de faptul că ne găseam într-un moment crucial, istoric pentru poporul român. Era evident, având în vedere acuzaţiile, că Ceauşeştii urmau să primească pedeapsa capitală", a declarat Voinea în interviul pentru L’Express.

TITLURILE ZILEI

Magistratul era, pe atunci, convins că va exista o răsturnare de situaţie în favoarea regimului comunist. Faţă în faţă cu cel care îşi spunea "Geniul din Carpaţi", Voinea era sigur că unul dintre ei va muri.

"El sau eu? Am ignorat răspunsul", a povestit procurorul.

Verdictul pentru cuplul dictatorial a venit foarte repede, la mai puţin de o oră de la începerea procesului: condamnare la moarte. Potrivit lui Voinea, celor doi nu le-a venit să creadă.

Magistratul a mai spus că, în acest proces, avocaţii se transformaseră în procurori, mutilând cauza din punct de vedere procedural.

"Dar justiţia nu s-a aplicat aici într-o situaţie de normalitate. Şi niciunul dintre noi nu are vreun regret. În acea ţară, aveam câte puţin din toate, din punct de vedere material. Dar ne lipsea esenţialul: libertatea. Libertatea de gândire. (…) Libertatea de circulaţie, de asemenea. Când a murit bunica mea, care locuia într-un sat izolat, nu am primit autorizaţie de a părăsi Bucureştiul cu trenul. (…) Ceauşescu a fost un dictator. Dacă n-ar fi fost executat, poate că ar fi cunoscut aceeaşi soartă ca şi alţi lideri comunişti şi s-ar fi adaptat regulilor democratice. Sau poate să ar fi rămas preşedintele Republicii şi în ziua de azi…", a spus procurorul Voinea.

Dan Voinea, procuror militar din 1982, a deţinut şefia Secţiei Parchetelor Militare (SPM) în perioada 1997-2001, apoi a asigurat interimatul conducerii SPM în perioada mai 2006-octombrie 2007.

Voinea a instrumentat dosarele revoluţiei şi mineriadei. Cazul generalului magistrat Dan Voinea a intrat în Comisia de disciplină a CSM ca urmare a abaterilor disciplinare constatate în timpul unui control.

Cercetarea disciplinară a lui Voinea a venit după ce şeful Ministerului Public a cerut, în 23 octombrie 2008, revocarea acestuia din funcţia de adjunct al şefului Secţiei Parchetelor Militare. Procurorul general a reclamat deficienţe majore în activitatea Secţiei Parchetelor Militare, inclusiv folosirea defectuoasă a resurselor umane, precum şi încălcări grave ale procedurii penale. În acest sens, Kovesi a dat ca exemple dosarele revoluţie şi mineriadei, care după 18 ani încă sunt nefinalizate.

În 20 martie 2009, preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul privind revocarea din funcţia de procuror şef adjunct al Secţiei parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a generalului maior magistrat Dan Voinea. În 1 aprilie, şeful statului a semnat şi decretul de pensionare a procurorului magistrat Dan Voinea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici