Vremea la extreme: caniculă, ploi torenţiale şi vânt, sâmbătă şi duminică | HARTA zonelor vizate de cod portocaliu şi cod galben

Sâmbătă va fi cod portocaliu de caniculă, în judeţele Mehedinţi şi Dolj, unde se vor atinge 39 de grade. În Muntenia, nordul şi estul Olteniei, sudul Banatului şi în cea mai mare parte a Moldovei şi Transilvaniei, disconfortul termic se va menţine ridicat, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 şi 37 de grade. De sâmbătă seara până duminică, nouă judeţe intră sub cod portocaliu de furtuni.

22433 afișări
Imaginea articolului Vremea la extreme: caniculă, ploi torenţiale şi vânt, sâmbătă şi duminică | HARTA zonelor vizate de cod portocaliu şi cod galben

Vremea la extreme: caniculă şi ploi torenţiale, sâmbătă şi duminică. Harta zonelor vizate de cod portocaliu şi cod galben

Meteorologii au emis, vineri, o avertizare meteorologică cod portocaliu pentru Mehedinţi şi Dolj, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Averizarea privind valul de căldură, caniculă şi disconfort termic este în vigoare de sâmbătă, în intervalul orar orele 9-18.

În Muntenia, nordul şi estul Olteniei, sudul Banatului şi în cea mai mare parte a Moldovei şi Transilvaniei intră în vigoare o avertizare meteorologică cod galben, disconfortul termic urmând să se menţină ridicat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 şi 37 de grade.

Pe de altă parte, meteorologii au emis, tot vineri, o avertizare meteorologică cod portocaliu de averse torenţiale pentru judeţele Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Hunedoara, Cluj, Alba şi Gorj.

Aici, începând din după-amiaza zilei de sâmbătă până duminică la ora 12.00, se vor înregistra averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi căderi de grindină.

În judeţele Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Hunedoara, precum şi în zona de munte a judeţelor Cluj, Alba şi Gorj, îndeosebi pe parcursul nopţii de sâmbătă spre duminică în intervale scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă de peste 50...60 l/mp şi izolat 80...90 l/mp.

O avertizare cod galben a fost emisă şi pentru Maramureş, nordul Crişanei, vestul Transilvaniei şi sudul şi estul Olteniei, unde cantităţile de apă vor depăşi 25...30 l/mp şi pe arii restrânse 50 l/mp.

În după-amiaza zilei de duminică, 13 august, şi la începutul nopţii de duminică spre luni (13/14 august), manifestări specifice instabilităţii atmosferice vor apărea şi în celelalte regiuni, dar pe arii mai restrânse. În cea mai mare parte a Munteniei şi local în Dobrogea şi Moldova disconfortul termic va fi ridicat şi se vor mai înregistra temperaturi maxime în jurul valorii de 35 de grade

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici