Zăpada şi poleiul continuă să îngreuneze circulaţia în nordul ţării

Traficul rutier se desfăşura, marţi, cu dificultate pe drumurile naţionale din nordul ţării, din cauza căderilor de zăpadă şi a poleiului.

2 afișări
Imaginea articolului Zăpada şi poleiul continuă să îngreuneze circulaţia în nordul ţării

Zăpada şi poleiul continuă să îngreuneze circulaţia

Echipele din cadrul Secţiei de Drumuri Naţionale Zalău au intervenit, marţi dimineaţă, cu şase utilaje pentru a curăţa zăpada şi a fluidiza circulaţia pe Valea Someşului. Situaţiile cele mai dificile s-au înregistrat pe un tronson de 50 de kilometri, în localităţile Glod, Mesteacăn, Ileanda şi Jibou, stratul de zăpadă ajungând la câţiva centimetri.

O altă porţiune dificilă din Sălaj este culmea Meseşului. Cei aproximativ 13 kilometri au fost curăţaţi de zăpadă după ninsoarea ce a căzut în noaptea de luni spre marţi.

Mai multe blocaje temporare ale traficului s-au înregistrat şi pe DN 17, în Pasul Tihuţa, din cauza zăpezii şi a viscolului, drumarii aruncând în total peste 200 de tone de antiderapant în mai puţin de zece ore şi folosind trei utilaje de tractare pentru a fluidiza traficul.

La ora transmiterii acestei ştiri se circulă cu dificultate în Pasul Tihuţa, dar nu sunt blocaje. Potrivit Sistemului de Gospodărire a Apelor, cel mai mult a nins la Romuli unde stratul de zăpadă măsoară peste 35 de centimetri. Pe toate drumurile se circulă în condiţii de iarnă.

Tot pe DN 17, între Bistriţa şi Cluj, un microbuz în care se aflau nouă persoane s-a răsturnat, marţi dimineaţă, fără ca vreunul dintre pasageri să fie rănit.

Potrivit primelor informaţii, microbuzul s-a răsturnat după ce a derapat din cauza zăpezii şi a poleiului în zona localităţii Şintereag.

Circulaţia se desfăşoară cu dificultate pe toate drumurile din judeţul Bistriţa-Năsăud, din cauza zăpezii, iar în cursul nopţii au existat mai multe blocaje în trafic.

Marţi dimineaţă, în jurul orei 6:00, DN 17 a fost blocat la intrarea în Bistriţa, după ce un autobuz a derapat la intersecţia cu un drum judeţean. Traficul a fost blocat aproximativ două ore, timp în care s-au format cozi de maşini în ambele sensuri.

Mai multe blocaje în trafic s-au produs, marţi dimineaţă, pe drumurile naţionale şi judeţene din Maramureş din cauza ninsorilor abundente şi a condiţiilor dificile de drum.

Probleme au apărut încă din cursul nopţii de luni spre marţi, când ninsorile s-au înteţit. În Cavnic, Băiuţ şi la Izvoare stratul proaspăt de zăpadă a măsurat 70 de centimetri, a precizat ofiţerul de serviciu Carmen Bichiş de la societatea Drumuri Poduri Maramureş, firmă care se ocupă de deszăpezirea drumurilor judeţene.

Ea a declarat că probleme în trafic s-au înregistrat marţi dimineaţă pe drumul care face legătura între localităţile Baia Mare şi Târgu Lăpuş, drumul fiind blocat pentru cel puţin o jumătate de oră.  Circulaţia a fost reluată pe respectivul tronson de drum, dar a fost nevoie de intervenţia poliţiştilor.

Conform sursei citate, pe majoritatea drumurilor judeţene stratul de zăpadă măsoară între unu şi doi centimetri şi se acţionează cu un număr de 45 de utilaje cu lamă şi material antiderapant.

Potrivit inginerului şef al sectorului Maramureş al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale România (CNADNR), Loghin Mateaş, şi pe drumurile naţionale se circulă cu greutate din cauza condiţiilor de drum, iar în ultimele 12 ore s-au produs mai multe blocaje. Cel mai de durată s-a produs în cursul serii de luni, pe DN 18, la coborârea pasului Gutâi – în Hărniceşti, traficul fiind blocat pentru aproximativ două ore.

Un camion care transporta ciment a distrus, marţi dimineaţă, o casă în localitatea maramureşeană Şomcuta Mare, după ce şoferul a pierdut controlul volanului din cauza poleiului de pe şosea, iar autovehiculul a intrat în imobil, în urma accidentului şoferul fiind grav rănit.

Potrivit poliţiştilor din Şomcuta Mare, accidentul de circulaţie s-a produs pe E 58, aproape de intrarea în localitate, într-o curbă periculoasă.  În urma accidentului şoferul a rămas prins în cabină, fiind nevoie de intervenţia unui echipaj de descarcerare pentru scoaterea sa. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Baia Mare, fiind internat în secţia de terapie intesivă.

Şi în cursul nopţii de luni spre marţi au fost probleme în pasul Gutâi, pe drumul de legătură între Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei, pentru că mai multe TIR-uri au derapat şi a fost nevoie de scoaterea lor pe marginea carosabilului pentru a nu se bloca traficul.

Circulaţia a fost oprită marţi dimineaţă şi pe Drumul European 58, la ieşirea din Baia Mare. Un TIR a derapat şi s-a oprit transversal pe şosea, pe ambele sensuri ale drumului formându-se coloane lungi de maşini pentru că accidentul s-a produs la o oră de trafic intens. Şoseaua a fost deblocată după aproximativ o jumătate de oră.

Circulaţia se desfăşoară anevoios pe toate drumurile din judeţul Harghita din cauza zăpezii care s-a aşternut peste noapte şi a ninsorilor care continuă să cadă, poliţiştii de la Serviciul Rutier instituind restricţii pentru vehiculele mai mari de 3,5 tone, neechipate corespunzător.

Şeful Secţiei Drumuri Naţionale (SDN) Harghita, Cătălin Romanescu, a declarat că stratul de zăpadă de pe carosabil variază între unu şi trei centimetri şi că traficul se desfăşoară în condiţii de iarnă în tot judeţul, cu dificultate pe sectoarele de drum din zonele înalte.

În Harghita continuă să ningă, straturile de zăpadă depuse variind între şase şi 35 de centimetri. Potrivit meteorologului Gabriella Lado de la Staţia din Miercurea Ciuc, la Miercurea Ciuc şi Joseni stratul de zăpadă măsoară şase centimetri, la Topliţa nouă centimetri, iar la Bucin a ajuns la 35 de centimetri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici