Zece localităţi au primit statutul de staţiuni balneoclimaterice. Care sunt şi ce boli pot fi tratate

Guvernul a aprobat acordarea statutului de staţiune balneară şi balneoclimatică pentru zece localităţi care dispun de factori naturali de cură, respectiv Băile Olăneşti, Covasna, Băile Felix, Sovata, Techirghiol, Amara, Băile Herculane, Băile Govora, Călimăneşti-Căciulata şi Ocna Sibiului.

4042 afișări
Imaginea articolului Zece localităţi au primit statutul de staţiuni balneoclimaterice. Care sunt şi ce boli pot fi tratate

Sovata (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

Actul normativ urmăreşte completarea reglementărilor existente în domeniul asistenţei medicale balneare şi de recuperare, reprezentată de totalitatea serviciilor medicale asigurate în staţiunile balneare, climatice sau balneoclimatice, prin utilizarea factorilor naturali terapeutici şi/sau factori fizici produşi artificial, precum şi prin dietă, medicaţie, psihoterapie şi educaţie pentru sănătate.

Propunerile şi hotărârile consiliilor locale, precum şi referatele întocmite de către Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie Bucureşti, arată că sunt îndeplinite condiţiile necesare acordării statutului de staţiune baneoclimatică sau balneară pentru zece localităţi şi areale, respectiv Băile Olăneşti, Covasna, Băile Felix, Sovata, Techirghiol, Amara, Băile Herculane, Băile Govora, Călimăneşti-Căciulata şi Ocna Sibiului.

Acestea sunt situate în zone cu factori climatici benefici, cu condiţii pentru asigurarea menţinerii şi ameliorării sănătăţii şi/sau a capacităţii de muncă, precum şi a odihnei şi reconfortării.

În respectivele localităţi pot fi tratate boli neurologice, boli ginecologice, boli profesionale, boli endocrine, boli metabolice şi de nutriţie, boli ale aparatului locomotor, afecţiuni respiratorii, afecţiuni ORL, afecţiuni reumatismale, afecţiuni cronice, degenerative şi abarticulare, afecţiuni cardiovasculare, afecţiuni dermatologice, afecţiuni hepatobiliare.

Factorii naturali terapeutici recunoscuţi pentru efectul benefic sunt apele minerale termale clorurosodice, bicarbonatate, sulfuroase, iodate, ape oligominerale hipo şi hipertermale,
magneziană, apele sărate de mare concentraţie, nămolul sapropelic, sulfuros, mofete, bioclimat sedativ de cruţare sau cu nuanţe de excitare, climat răcoros, de depresiune intramontană, fără excese termice, bioclimat excitant de stepă.

Fostul ministru al Sănătăţii, Cseke Attila, declara, în 14 iulie, că potenţialul balnear al României este cel mai ridicat din Europa, motiv pentru care trebuie expoatat şi dezvoltat. Cseke anunţa că zece localităţi care dispun de factori naturali de cură urmând să primească în acest sens statutul de staţiune baleaoclimatică.

"România are cel mai variat spectru de factori naturali terapeutici din Europa, din potenţialul balnear ar Europei, 1/4, după unii autori chiar 1/3 se află pe teritoriul României. Acest potenţial trebuie verificat şi exploatat. Avem două mari provocări în domeniul turismului balnear. Pe de o parte, readucerea în atenţie a potenţialului natural în prevenţia şi tratamentul anumitor afecţiuni. În acest sens, Ministerul Sănătăţii are în subordine 13 unităţi sanitare cu specific recuperare, cu un total de 3.359 de paturi", spunea fostul ministr al Sănătăţii.

Acesta spunea că cele zece localităţi sunt Băile Olăneşti, Covasna, Băile Felix, Sovata, Techirghiol, Amara, Băile Herculane, Băile Govora, Călimăneşti-Căciulata şi Ocna Sibiului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici