- Home
- Social
- TÂRGOVIŞTE, (05.05.2014, 11:13)
- Departamentul Corespondenţi
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Zeci de localităţi din ţară, AFECTATE de inundaţii: Mii de persoane au rămas fără energie electrică în Argeş
Mai multe localităţi din ţară au fost afectate de inundaţii, mii de consumatori din judeţul Argeş rămânând fără energie electrică, iar în Dâmboviţa fiind nevoie în continuare de intervenţia pompierilor pentru evacuarea apei.
1188 afișări
Zeci de localităţi din ţară AFECTATE de inundaţii: Mii de consumatori fără energie electrică în Argeş (Imagine: Tibi Bologh/ Arhiva Mediafax Foto)
Argeş: Zece localităţi, afectate de inundaţii; mii de consumatori, fără energie electrică
Zece localităţi din judeţul Argeş, între care oraşele Piteşti, Câmpulung şi Curtea de Argeş, au fost afectate de precipitaţiile din ultima perioadă, zeci de case fiind inundate şi mii de consumatori rămânând fără curent electric după ce reţeaua de alimentare s-a defectat în mai multe zone.
Conform datelor furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, în urma ploilor din ultima perioadă şi a revărsării mai multor cursuri de apă s-au produs inundaţii în zece localităţi, respectiv Piteşti, Câmpulung, Curtea de Argeş, Albota, Bradu, Albeşti de Argeş, Băiculeşti, Budeasa Mică, Miceşti şi Mălureni, transmite corespondentul MEDIAFAX.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Vor să apere România, dar nu prea au cu ce. MApN anunță rezultate dezastruoase la proba sportivă în rândul candidaților la postul de „soldați profesioniști”
-
Undă verde pentru Centura Verde Bucureşti-Ilfov. Vot cu unanimitate din partea comisiilor reunite pentru mediu şi pentru păduri din Senat
-
Serghei Şoigu anunţă un număr impresionant de morţi în tabăra duşmanilor ucraineni
-
Grindeanu: Pas important pentru construcţia unei noi autostrăzi: Alternativa Techirghiol
În municipiul Piteşti, pompierii au intervenit pentru evacuarea apei pe trei străzi, cel mai afectat fiind cartierul Găvana. De asemenea, circulaţia rutieră pe varianta ocolitoare Podul Viilor - centura Piteştiului a fost închisă preventiv, zona fiind una inundabilă.
La Câmpulung o locuinţă a fost inundată. În Curtea de Argeş apa a intrat în trei case, iar viiturile au afectat infrastructura de transport, un podeţ peste pârâul Valea Doamnei fiind avariat iar carosabilul pe strada Victoriei rupându-se în urma unei alunecări de teren.
De asemenea, în comuna Bradu au fost inundate 11 locuinţe. În localitatea Mălureni un drum judeţean şi trei drumuri de interes local au fost inundate după ce apele pâraielor Vâlsan, Topliţa şi Păuleasca s-au revărsat, iar în aceeaşi comună, în satul Zărneşti, podul peste râul Vâlsan a fost avariat de viituri, circulaţia fiind întreruptă.
În urma vântului puternic, mai mulţi copaci s-au prăbuşit, avariind reţeaua de alimentare cu electricitate. Astfel, au fost afectate trei linii şi 13 posturi de transformare.
În urma avariilor, aproximativ 7.000 de consumatori din localităţile Mălureni, Valea Iaşului, Drăganu, Cotmeana, Morăreşti, Mioveni, Miceşti, Mărăcineni au rămas fără energie electrică, echipele companiei CEZ aflându-se pe teren şi lucrând pentru remedierea avariilor.
La ora transmiterii acestei ştiri, echipajele de intervenţie ale ISU Argeş acţionează pentru limitarea efectelor inundaţiilor în localităţile Câmpulung, Băiculeşti şi Bradu, Budeasa Mică şi Miceşti.
La Miceşti şi Budeasa Mică mai multe familii sunt evacuate după ce locuinţele le-au fost inundate, acţiunea de evacuare fiind în desfăşurare.
De asemenea, circulaţia rutieră este îngreunată pe DN 73C, în localitatea argeşeană Muşăteşti, din cauza aluviunilor care au ajuns pe carosabil şi blochează sensul de deplasare Domneşti - Valea Iaşului.
Potrivit unei informări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, luni, între orele 09.00 şi 21.00, va ploua în regiunile sudice şi local în centrul şi estul ţării, vor fi mai ales averse, trecător însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Cantităţile de apă vor depăşi 15-20 de litri pe metru pătrat, iar izolat, îndeosebi în judeţele Argeş, Dâmboviţa şi Vâlcea, vor fi posibile cantităţi de aproximativ 25 de litri pe metru pătrat.
Trei localităţi din Dâmboviţa, afectate de inundaţiile provocate de precipitaţiile abundente
Trei localităţi din judeţul Dâmboviţa sunt afectate de inundaţiile provocate de precipitaţiile abundente din ultimele ore, iar pompierii intervin pentru evacuarea apei din curtea sediului Primăriei oraşului Moreni, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul pentru Situaţi de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa, mai multe zone din localităţile Moreni, Pucioasa şi Malu cu Flori au fost inundate în urma precipitaţiilor abundente din ultimele ore.
În oraşul Moreni, curtea sediului Primăriei a fost inundată, iar la ora transmiterii acestei ştiri pompierii intervin cu motopompe pentru evacuarea apei.
De asemenea, pompierii au intervenit în cursul dimineţii de luni pentru evacuarea apei dintr-o gospodărie inundată în oraşul Pucioasa şi din altă gospodărie din localitatea Malu cu Flori.
Potrivit unei informări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, luni, între orele 09.00 şi 21.00, va ploua în regiunile sudice şi local în centrul şi estul ţării, vor fi mai ales averse, trecător însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Cantităţile de apă vor depăşi 15-20 de litri pe metru pătrat, iar izolat, îndeosebi în judeţele Argeş, Dâmboviţa şi Vâlcea, vor fi posibile cantităţi de aproximativ 25 de litri pe metru pătrat.
Citește pe alephnews.ro: Îți citește Poliția mesajele? Europol vrea să elimine criptarea din WhatsApp și Signal. Care sunt argumentele invocate
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cei mai mari economişti maghiari: „Uitaţi de Austria. Trebuie să ajungem din urmă România! Avantajul semnificativ al Ungariei faţă de România la dezvoltare calitativă nu mai există“
Citește pe www.zf.ro: Elon Musk dă pe toată lumea afară: După ce a concediat 14.000 de angajaţi, celebrul miliardar a decis să renunţe la o divizie întreagă abia formată
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cum depășești emoțiile atunci când ai un interviu de angajare? Onestitatea, principala miză a ambelor părți
Elon Musk dă pe toată lumea afară: După ce a concediat 14.000 de angajaţi, celebrul miliardar a decis să renunţe la o divizie întreagă abia formată
De ce să te duci să lucrezi la H&M la Londra, pe 1.800 de lire sterline, când aceiaşi bani îi obţii la Bucureşti, într-o trattorie, şi ai costurile vieţii mult mai reduse, începând cu chiria?
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile îl vor ține la psihiatrie
CANCAN.RO
Diagnosticul de cancer al prințesei Kate Middleton: Meghan și Harry pun sare pe rana regală?
GANDUL.RO
Armata OBLIGATORIE în România? ANUNȚUL lui Iohannis! AVERTISMENT cutremurător privind RĂZBOIUL în Europa
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe